Despre padure se spune ca este aurul sau tezaurul verde al pamantului. Menirea protectoare a padurilor este foarte diversa. Doua treimi din oxigenul planetei, consumat de industrie, autovehicule, animale si microorganisme este furnizat atmosferei de arbori si arbusti. In acelasi timp, padurea alcatuieste o fina strecuratoare naturala, retinand in coroanele copacilor particule de praf, cenusa etc. De aceea, in multe locuri, se poarta o grija deosebita pastrarii si chiar extinderii padurilor. Ca si marea si campia, padurea il hraneste pe om, prin fructele ei, ciupercile comestibile, stuparitul pastoral si vanat. Fondul forestier al Romaniei insumeaza 6,37 milioane de hectare, adica aproximativ un sfert din suprafata tarii, dintre care 6,23 milioane de hectare sunt acoperite de paduri. In proprietate privata se afla cam 336 de mii de hectare, restul apartinand statului.
Specialistii spun ca, in trecut, suprafetele impadurite au fost mult mai intinse decat cele de astazi. Unii cercetatori afirma chiar ca padurile ar fi ocupat, la un moment dat, trei sferturi din teritoriul actual al Romaniei. Pana si Baraganul era candva plin de paduri, defrisate fara mila spre a face loc campiei si lanurilor sale. In vechimea indepartata, padurea Vlasia se intindea de la Targoviste pana la Giurgiu, de la Mostistea pana la Arges! De multe ori, padurea a fost pentru stramosii nostri refugiu sigur din calea dusmanilor sau locuri de panda, de unde sareau pe neasteptate asupra celor rataciti pe aceste meleaguri. De atunci a ramas si zicala "Codrul, frate cu romanul". Pe haiduci rareori ii mai prindea potera dupa ce intrau in umbra padurii. In mitofolclorul nostru, padurile sunt de aur, de argint, de arama, metafore provenind, poate, de la coloritul lor in diferite anotimpuri. Padurea de argint, plina de mesteceni cu coaja luminoasa, este pomenita de Eminescu in "Calin (File din poveste
