Dinamo a făcut scor cu ultima clasată, pe un stadion aproape gol. Meciul era să aibă un început prost pentru Dinamo, care era să comită o gafă. Jucătorul făcea ultimele pregătiri înainte să intre pe teren, când antrenorul a venit şi i-a comunicat că nu poate juca. Locul său pe teren a fost luat de către Koulibaly.
Din informaţiile ProSport, mijlocaşul "câinilor" nu a avut niciun fel de problemă din punct de vedere fizic, ci se confruntă cu probleme legate, probabil, de viza de muncă. Cel mai probabil, oficialii din Ştefan cel Mare au aflat în ultimul moment despre această situaţie şi au decis să nu rişte, astfel că, în cele din urmă, Issa Ba nici nu a mai figurat pe foaia de joc!
Senegalezul venit în această vară la Dinamo s-a revolat la finalul meciului şi cere explicaţii.
"Eu mă antrenam, mă pregăteam de joc şi Mister a venit la mine şi mi-a zis: 'Issa, nu poţi să joci. E o problemă cu actele.' Sunt supărat, vreau nişte răspunsuri. Nu văd de ce ar fi o problemă cu viza, am făcut-o acum 15 zile şi e valabilă până la finalul campionatului. Cred că e ceva legat de FRF, dar nu ştiu exact. Vreau să ştiu ce se întâmplă, nu îmi convine că nu joc", a spus Issa Ba pentru ProSport.
Sursa foto: MEDIAFAX FOTO / Alexandru Hojda
Dinamo a făcut scor cu ultima clasată, pe un stadion aproape gol. Meciul era să aibă un început prost pentru Dinamo, care era să comită o gafă. Jucătorul făcea ultimele pregătiri înainte să intre pe teren, când antrenorul a venit şi i-a comunicat că nu poate juca. Locul său pe teren a fost luat de către Koulibaly.
Din informaţiile ProSport, mijlocaşul "câinilor" nu a avut niciun fel de problemă din punct de vedere fizic, ci se confruntă cu probleme legate, probabil, de viza de muncă. Cel mai probabil, oficialii din Ştefan cel Mare au aflat în ultimul moment despre această situaţie şi au decis să nu