Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toamna se numără culorile

Publicat in Viata Medicala, vineri 2 septembrie 2011 ·

Nu se mai numără toamna bobocii, recolte sunt în orice anotimp şi nu-i de mirare că nici vârstele omului nu prea mai ştiu de marele carusel al trecerii – înălţare–cădere–împlinire–destrămare până când rotundul îşi concentrează evantaiul de raze în taina unui punct. Toamna se numără culorile. Pentru medicii-pictori membri în Cenaclul de Arte Plastice al Medicilor „Ion Ţuculescu“, numărarea culorilor, alegerea lor cu grijă din toate câte vor fi fost fixate pe pânză în vara asta pe sfârşite – autoexigenţa creatorilor de frumos fiind singurul criteriu al selecţiei – se constituie în ampla expoziţie de pictură – Salonul de toamnă 2011. Cei peste patruzeci de participanţi şi-au adus frumoasele ca pentru primul lor bal. Sunt lucruri noi, realizate Publicitate în intervalul iunie–august a.c., mărturii ale unei constante preocupări pentru cultivarea artei în tot mai bulversata lume în care medici şi pacienţi înfruntă cu aceeaşi nedumerire reforma. O fi rea formă a speranţei? Atâta timp cât ne rămâne nealterat gustul pentru frumos, guadeamus igitur! Să ne bucurăm şi pentru că în Cenaclul de Arte al Medicilor „Ion Ţuculescu“, de la a cărui înfiinţare a trecut mai bine de o jumătate de secol, au apărut membri noi, semn că valoarea şi anii au legi de care doar raţiunea inimii mai are ştire. Să-i numim: Raluca Anghel, Daniela Pârvu, Elena Demetrescu, Alexandru Amarfei, Anca Petcu, Daniela Tudor, Georgeta Vizuroiu etc. Să nu uităm (cum am putea) de cei care de la început au fost şi sunt prezenţe notabile în promovarea creaţiei plastice în lumea medicală românească: Suzana Bantaş, Petre Moţiu (felicitări, maestre, pentru acordarea titlului de cetăţean de onoare de către locul acela cu oameni, unde v-aţi ivit în lumină!), Severina Cojocaru, Ecaterina Mateescu, Maria Candrea-Ionescu, Maria Leon, Felicia Urziceanu, Elena şi Dan Paulian, George Dima ş.a. Despre fiecare

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PNL a depus un proiect care prevede reducerea vârstei de pensionare pentru femei, în funcţie de numărul copiilor pe care i-au născut

Ziare.com acum o ora
Liberalii au depus la Senat un proiect de lege pentru modificarea art.51 alin.(1) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. Iniţiativa legislativă prevede că femeile vor putea ieși la pensie mai devreme, în funcţie de numărul copiilor

CE Canotaj: Prima medalie de aur pentru România la masculin, în proba de dublu vâsle

HotNews acum 23 minute
Andrei Cornea și Marian Enache au adus prima medalie de aur a României la masculin la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria. Vorbim despre proba de dublu vâsle (M2x). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 4 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 4 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 3 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Gabriela Firea şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum o ora
Gabriela Firea şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul a avut loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti. La eveniment au participat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi mai mulţi miniştri şi lideri ai

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum o ora
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Doar SUA pot opri un asalt israelian asupra oraşului Rafah, susține președintele palestinian Mahmoud Abbas

G4Media acum o ora
Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas le-a cerut duminică Statelor Unite să împiedice o invazie israeliană în oraşul Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, transmit AFP şi Reuters, transmite Agerpres. ”Facem apel la Statele Unite să îi ceară Israelului să p

Accident pe DN1, la Predeal - trei persoane rănite, printre care un copil de 2 ani şi jumătate, sunt evaluate la faţa locului

News.ro acum o ora
Trei persoane, inclusiv un copil de 2 ani, au fost rănite duminică, după ce două autovehicule s-au ciocnit pe DN1, la Predeal. Pe DN1 Braşov-Ploieşti, la kilometrul 139+100 de metri, în zona localităţii Predeal, judeţul Braşov, a avut loc o coliziun

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°