Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apar primele semne de iarna, in toata tara

Publicat in Romania Libera, vineri 30 octombrie 2009 ·

Avem deja toate semnele ca iarna se apropie. Ne asteapta un weekend friguros, cu ninsori in unele zone ale tarii, iar duminica mercurul din termometre nu va mai depasi 10 grade Celsius, informeaza Realitatea.net.

Astazi doar regiunile intracarpatice mai zaresc si cate o raza de soare. In rest, nori, ploi, e drept slabe, dar chiar si cate o lapovita sau cate o ninsoare sporadica prin Moldova si Transilvania. Vantul se anunta agitat mai ales pe litoral, dar sufla cu putere si in Baragan, Moldova si Dobrogea. La amiaza vom avea valori mici chiar si pentru un sfarsit de octombrie, de la 4 la cel mult 12 grade.

Bucurestenii scot hainele groase de prin dulapuri. De la numai 6-7 grade dimineata, amiaza abia daca mai bifeaza 10 grade. In plus, ploua slab, iar vantul e moderat, ceea ce inseamna ca il vom simti destul de acut, sporind senzatia de frig.

In prima zi de weekend, locuitorii din nordul, centrul si estul tarii vor avea parte de maxime de 5 pana la cel mult 10 grade. Ba chiar, prin estul Transilvaniei vorbim si de temperaturi intre 3 si 6 grade. Cu alte cuvinte, rasfatati de temperaturi o idee mai agreabile sund doar cei din Banat si Oltenia, unde maximele inca mai ating 11-12 grade. Ploile se restrang, totusi, aratandu-se doar sporadic prin estul si sudul tarii. Capitala are sanse sa scape de ploi sambata, dar cele cateva raze de soare nu vor reusi sa salte mercurul peste 10 grade.

Duminica incepe cu temperaturi negative chiar si la ses, in timp ce in depresiuni la primele ore vor fi minus 6, minus 5 grade. Norii ocupa cerul tuturor regiunilor extracarpatice, iar ploile, chiar daca slabe, se transforma in lapovita si ninsoare. Puneti-va manusi, asadar, daca locuiti in Moldova, aici se asteapta valori de un grad doua, iar cele mai mari temperaturi peste zi nu vor mai atinge nici macar 10 grade. Se mai raceste si in Bucurest

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 49 minute
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 25 minute
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

RECORD de asistență pe Arena Națională la FCSB - CFR Cluj!

Gazeta Sporturilor acum o ora
din etapa 9 a play-off-ului, partidă la finalul căreia roș-albaștrii vor sărbători titlul, a doborât recordul de asistență pe Arena Națională, cel mai mare stadion al țării! În campionatul României, o singură dată au mai asistat peste 50.000 de oame

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 2 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 10 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum o ora
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 5 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 8 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

VIDEO Momentul în care un bărbat este scos de sub dărâmături, la 5 zile după prăbușirea unei clădiri în Africa de Sud: „Un adevărat miracol”

HotNews acum 2 ore
Un bărbat a fost salvat dintre dărâmături la cinci zile după prăbuşirea unei clădiri în Africa de Sud, în ceea ce premierul din Western Cape, Alan Winde, a declarat că este „un adevărat miracol”, scrie sâmbătă Reuters. Salvatorii desfășoară operațiu

Vremea

București
acum

17°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°