Preotul Vasile Oltean îi asigură pe părinţi că vor avea numai de câştigat din administrarea „bisericească” a liceului. El neagă orice fel de transformare a lăcaşului de cult în „şcoală de popi”
Subiectul retrocedării Colegiului Naţional „Andrei Şaguna” a aprins spiritele – cel puţin la nivel de mediatizare. În urma materialelor apărute săptămâna trecută în cotidienele braşovene, care discreditau imaginea bisericii şi a Mitropolitului, reprezentanţii Bisericii Sf. Nicolae din Schei au luat atitudine.
Preotul prof. Vasile Oltean (foto), directorul Primei Şcoli Româneşti, a mărturisit că ÎPS dr. Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, a fost afectat de cele scrise în presă şi crede că toată această campanie a fost pornită de persoane din conducerea colegiului. „Mitropolia doreşte să aducă fonduri acestui colegiu – în parteneriat cu municipalitatea, nicidecum să-l lase fără fonduri europene. Mitropolia vrea să înalţe numele liceului, să-i ofere renumele pe care îl merită. Nu vrem să-l transformăm în seminar. Anul trecut abia am avut 6 seminarişti. Pentru ce să mai facem un seminar?”, a explicat directorul de la Prima Şcoală Românească. El a subliniat că niciun profesor şi nici actuala conducere nu va fi afectată de retrocedarea clădirii.
Preotul Vasile Oltean îi asigură pe părinţi că vor avea numai de câştigat din administrarea „bisericească” a liceului. El neagă orice fel de transformare a lăcaşului de cult în „şcoală de popi”
Subiectul retrocedării Colegiului Naţional „Andrei Şaguna” a aprins spiritele – cel puţin la nivel de mediatizare. În urma materialelor apărute săptămâna trecută în cotidienele braşovene, care discreditau imaginea bisericii şi a Mitropolitului, reprezentanţii Bisericii Sf. Nicolae din Schei au luat atitudine.
Preotul prof. Vasile Oltean (foto), directorul Primei Şcoli Româneşti, a mărturisit că ÎPS