Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spitalul Judeţean declară război gândacilor

Publicat in Magazin Salajean, marți 29 octombrie 2013 ·

Cu saloanele invadate de gândaci, oficialii Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Zalău s-au văzut puşi în situaţia de a trece la măsuri extreme. Aşa se face că, la finele săptămânii trecute, activitatea din cea mai mare unitate spitalicească din judeţ a fost uşor dată peste cap, după ce pacienţii au fost mutaţi dintr-un salon în altul şi chiar dintr-o secţie în alta, pentru a putea permite intervenţia echipelor de dezinsecţie şi deratizare ale unei firme de profil.

„Au fost probleme legate de apariţia unor gândaci, aşa că vineri, în prima zi a acţiunii de dezinsecţie, pacienţii au fost mutaţi din corpul A, în corpul B ori chiar în alte secţii, unde am avut paturi libere. În a doua zi, sâmbătă, bolnavii au fost mutaţi din corpul B, în corpul A”, a explicat Laurenţiu Barna, managerul SJU Zalău. Potrivit spuselor sale, o dată ce substanţele specifice au fost răspândite în spaţiile infestate, saloanele au fost închise pentru circa trei ore, după care încăperile au fost aerisite, iar pacienţii s-au putut întoarce în paturile lor.

Pentru toată această intervenţie, Spitalul va plăti câte 0,19 lei pentru fiecare din cei 58.000 de metri pătraţi pe care îi are, respectiv o factură în valoare 11.000 de lei, plus TVA. Din păcate, admite Barna, dezinsecţia nu a fost fatală pentru toţi „musafirii nepoftiţi”, astfel că, peste două săptămâni, echipele firmei se vor întoarce în unitatea sanitară pentru o nouă acţiune în forţă, de data aceasta, cu un cocktail îmbunătăţit de substanţe toxice pentru insecte.

Managerul SJU Zalău susţine că cea de-a doua intervenţie nu va viza decât trei etaje ale spitalului, respectiv cele în care s-a constatat că gândacii au supravieţuit: „Din păcate nu am reuşit să scăpăm de toţi gândacii, aşa că peste două săptămâni vom repeta acţiunea la etajele cinci, şase şi şapte (unde funcţionează secţiile Pediatrie, Neurologie, Cardiologie

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins / S-au tras focuri de armă

News.ro acum o ora
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Consiliul Concurenţei analizează modul în care companiile aeriene stabilesc nivelul preţurilor biletelor de avion

News.ro acum 29 minute
Consiliul Concurenţei a declanşat o analiză care vizează modul în care companiile aeriene stabilesc nivelul preţurilor biletelor de avion pentru rutele care au plecare din România. ”Consiliul Concurenţei a declanşat în această săptămână o analiză se

Ciolacu comentează cazul Coldea: Mă bucur că justiţia funcţionează

Mediafax acum 2 ore
Marcel Ciolacu a fost întrebat, sâmbătă, în Timiş, despre cazul Coldea. „Mă bucur că în perioada mea de prim-ministru justiţia funcţionează şi constatam o oarecare normalitate: nu mai vedem girofarurile din timpul nopţii, oameni luaţi noaptea când p

Accident grav pe autostrada A3. Un bărbat şi-a pierdut viaţa

Mediafax acum 32 minute
Accidentul s-a produs în zona kilometrului 30. Pompierii au găsit la locul accidentului un camion şi un autoturism avariate. În maşină se afla un bărbat care prezenta traumatisme incompatibile cu viaţa. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 30 de ani,

Bărbat din vestul ţării, rănit grav după ce s-a răsturnat cu tractorul

Press Alert acum 14 minute
< p> Un bărbat din localitatea Blăjeni, judeţul Hunedoara, a suferit răni grave după ce tractorul pe care îl conducea s-a răsturnat peste el, în timp ce lucra pe câmp. „Sosit de urgență la locul accidentului, echipajul SMURD al Secției Brad a consta

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum 2 ore
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

Bărbatul suspectat că și-a ucis nepoata de 8 ani a fost prins în apropierea locuinței sale. S-au tras focuri de armă

Ziare.com acum o ora
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani suspectat că şi-a ucis nepoata de 8 ani a fost prins în apropierea locuinţei sale, fiind imobilizat de către poliţişti, după ce s-au tras şi două focuri de armă în plan vertical. ”În urmă cu puţin timp, băr

Miniştrii de Finanţe din G7 vizează un acord de principiu cu privire la folosirea veniturilor generate de activele ruse blocate

News.ro acum o ora
Miniştrii Finanţelor din G7, reuniţi în Italia, urmează să pun ă sâmbătă bazele unui acord de principiu asupra folosirii veniturilor generate de activele ruse blocate în vederea ajutării Kievului, însă decizia finală urmează să fie luată la summitul

De ce Nicușor Dan înseamnă pentru bucureșteni frig și apă rece: datoriile PMB la termoficare, duse la 1 miliard de lei

Adevarul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a reușit „performanța” de a duce, în cei aproape patru ani de mandat, datoriile PMB la ELCEN, pentru termoficare, de la 250 de milioane, la 1 miliard de lei. În lipsa plății datoriilor restante, furnizarea agentului 

Vremea

București
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

12°/26°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°