Ce este un epigon? DEX ne spune că un epigon este un succesor al unor predecesori iluştri (scriitori sau artişti), care imită fără spirit creator ideile şi metodele acestora, sau un urmaş lipsit de orginalitate, inferior predecesorilor. Aşa citim în DEX. În lumea reală, epigonul este o creatură aflată la loc de cinste. Ocupă catedre universitare, îşi pune numele pe cărţi cu coperţi aurite şi sute de pagini, primeşte premii de cultură şi omagiile responsabililor ministerului de resort, este un om mare, stă pe un piedestal de neatins pentru noi, muritorii. De fapt, există o prosperă comunitate a epigonilor români. Cultura europeană, învăţământul european, ştiinţa europeană, spiritualitatea europeană nu-i recunosc, doar îi îngăduie, însă ei, epigonii noştri, nu au nevoie de Europa. De ce să le pese de Europa atâta vreme cât epigonii români îşi acordă unul altuia recunoaştere, iar cariera lor se construieşte, pas cu pas, cu bani de la bugetul statului. O expoziţie de pictură cu tablouri mediocre, zugrăvite cu bidineaua, parcă, dar premiate de nu ştiu ce direcţie pentru cultură, o carte anostă, făcută cu copy/paste din lucrări consacrate, dar tipărită în mii de exemplare cu bani de la minister sau de la primărie, un doctorat obţinut în faţa unei comisii ai cărei membri sunt prieteni cu onorabilul candidat sau cu tăticul acestuia, doctorat care deschide drumul spre ocuparea unei catedre universitare, aşa trece, se petrece viaţa epigonului. În tinereţe, epigonul român este plin de energie, vrea să dovedească faptul că înrudirea lui cu vreun prea-puternic al momentului este irelevantă, că el, epigonul, merită recunoaşterea, că doctoratul lui, cărţile lui, locul pe care îl ocupă în societate sunt rezultatele unui efort intelectual constant, că el a muncit să ajungă „om mare“ şi nu a fost ajutat de vreo relaţie ocultă a familiei. Treptat, tânărul epigon este înghiţit de maşin