Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parca jumatate din corp a amortit

Publicat in Jurnalul, marți 26 iulie 2005 ·

SANATATEA BUNICULUI "Am vederea impaienjenita la un ochi. Vad negru in fata ochilor. Ma simt fara putere. Am o amorteala in picior care parca mi-a cuprins jumatate din corp. Dintr-o data nu mai pronunt cuvintele clar. Am probleme de intelegere. Nu mai reusesc sa stau drept in picioare."

Acestea pot fi semne ce anunta un posibil accident vascular cerebral (AVC). Semnele se sting rapid, si tocmai de aceea sunt ignorate. Daca s-ar tine seama de ele, s-ar putea preveni un AVC, care poate avea urmari fatale.

Aceste semne de scurta durata, tranzitorii nu trebuie neglijate, chiar daca revenirea la normal este rapida. Dimpotriva, ele reprezinta o urgenta care presupune consultarea imediata a medicului pentru a preveni un AVC cu consecinte majore.

AVC apare cand circulatia sangelui spre creier este impiedicata, ceea ce determina moartea celulelor cerebrale din zona afectata.

Conferentiar doctor Marina Ticmeanu, medic primar neurologie, seful Clinicii de Neurologie din cadrul Spitalului Colentina, precizeaza ca exista doua tipuri de AVC: ischemic si hemoragic.

AVC-ul ischemic este responsbil de aproximativ 85% din totalul AVC-urilor, fiind produs de aparitia unui cheag in vasele de sange care iriga creierul. In AVC-ul de tip hemoragic se poate rupe un vas si o zona din creier este inundata de sange. Unele AVC hemoragice sunt precedate de dureri difuze de cap (cefalee), adesea de intensitate majora.

AVC este a treia cauza de deces dupa cancer si bolile cardiovasculare. Anual, 30% dintre pacientii cu AVC isi pierd viata. In tara noastra se inregistreaza aproximativ 200.000 de noi cazuri de ACV in fiecare an.

Conferentiar doctor Marina Ticmeanu atrage atentia ca factorii de risc in AVC sunt neinfluentabili si influentabili. Pe primul loc in categoria factorilor neinfluentabili se plaseaza "varsta". Specialistii se confrunta la ora actuala

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alexandru Rafila, mesaj pentru medicii de familie: Voi sprijini menţinerea veniturilor

Mediafax acum 43 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis un mesaj pentru medicii de familie. Voi sprijini menţinerea veniturilor şi diversificarea serviciilor, a comunicat Rafila. Mesajul a fost transmis prin intermediul reţelelor de socializare. „Astăzi s

Viaţa premierului slovac, Robert Fico, nu mai este în pericol

Wall-Street.ro acum 7 minute
Viaţa premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, la patru zile după atentatul la viaţa sa, a declarat presei vicepremierul Robert Kalinak. "Nu mai există pericol imediat pentru viaţa sa, dar starea sa rămâne gravă şi necesită îngrijiri i

Căutările celor 3 marinari dispăruţi în urma scufundării navei sub pavilion Tanzania în Marea Neagră au fost reluate

Ziua Constanta acum o ora
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat , că au fost reluate

Marcel Ciolacu l-a felicitat pe premierul Croaţiei care a obţinut al treilea mandat

Mediafax acum 43 minute
Mesajul a fost transmis în limba engleză pe platforma X. „Îi transmit caldele mele felicitări lui Andrej Plenkovic la al treilea mandat ca prim-ministru al Croaţiei. Aşteptăm cu nerăbdare să consolidăm în continuare cooperarea bilaterală, precum şi

Îmbătrânirea populaţiei în Europa este o oportunitate de afaceri pentru unii investitori

Adevarul acum 31 minute
Îmbătrânirea populaţiei în Europa generează îngrijorări în rândul guvernelor cu privire la perspectivele economice, însă pentru unii investitori înseamnă oportunităţi de afaceri, transmite Bloomberg.

UPDATE - Ucraineanul Oleksandr Usyk l-a învins pe englezul Tyson Fury şi a devenit campion incontestabil la categoria grea / Tyson Fury lasă să se înţeleagă că arbitrii i-au dat victoria lui Usyk din cauza războiului din Ucraina - VIDEO

News.ro acum 47 minute
Ucraineanul Oleksandr Usyk (37 de ani), deţinător al titlurilor WBA-WBO-IBF la categoria grea, l-a învins pe englezul Tyson Fury (35 de ani), deţinătorul titlului WBC la categoria grea, sâmbătă seara, în faţa a 16.000 de spectatori la Kingdom Arena

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum 3 ore
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului

Mediafax acum o ora
Loviturile au dus la o creştere a preţurile petrolului cu 20%-30% şi au forţat Rusia să oprească exporturile pentru a se concentra pe satisfacerea cererii interne, se arată într-un raport intern al Pentagonului, citat de Sky News. Totuşi, loviturile

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Producţia de ţiţei a României a scăzut cu 3,4%, în primele trei luni din 2024

Capital acum o ora
În primul trimestru al anului 2024, România a produs o cantitate de țiței de 682.400 de tone echivalent petrol (tep), înregistrând o scădere de 23.900 tep (-3,4%) față de aceeași perioadă a anului anterior, conform datelor centralizate de către Inst

Vremea

București
acum

20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/18°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°