Azi am participat la o discutie, impreuna cu ziaristul britanic Victor Sebestyen, transmisa pe BBC World  TV with George Alagiah, despre lectiile anului 1989 pentru intelegerea valului de revolte din Orientul Mijlociu. Evident ca fiecare revolutie are propria sa istorie, propriile caracteristici ireductibile, ca nu exista un numitor comun care sa anihileze aceste elemente unice. Dar, in egala masura, exista si note pe care ele le impartasesc, intre care refuzul ideologiilor programatice, al unor teleologii salvationiste, adoptarea unei agende largi inspirata de filosofia drepturilor omului si de convingerea ca o democratie este preferabila oricarui autoritarism.

Devine tot mai clar ca fostii presedinti Ben Ali si Mubarak vor ajunge sa raspunda pentru practicile despotice si pentru coruptia regimurilor pe care le-au impus vreme de decenii. Putem compara desfasurarile din Orientul Mijlociu, in special cele din Tunisia, Egipt, Libia, Yemen si acum Siria si Iordania, cu marele seism care a dus la prabusirea dictaturilor comuniste din Europa de Est in 1989? Care sunt elementele comune si care sunt cele care diferentiaza aceste miscari emancipatoare? Care a fost rolul societatii civile in implozia tiraniilor monopoliste? 

Am discutat aceste lucruri la Institutul Cultural Roman din New York acum o saptamana, impreuna cu Catalin Avramescu (profesor la Universitatea din Bucuresti) , Mihail Neamtu (director stiintific al IICCMER) si Grigore Pop-Eleches (profesor la Universitatea Princeton). Tema a fost legata de mineriada din iunie 1990 si utilizarea violentei pentru mentinerea regimurilor autoritare (atunci si acum). S-au facut numeroase referinte la relatia dintre revolutiile din 1989, in special cea din Romania, si confruntarile dintre putere si opozitie din Orientul Mijlociu. Multumesc pe aceasta cale ICRNY pentru excelenta initiativa de a organiza cu maxima