Un bărbat din Alba Iulia, cu cazier de invidiat, va face 14 ani de puşcărie. Cristea Gavrilă Florin este autorul, în decursul ultimilor ani, a trei infracţiuni de tâlhărie. Pentru una dintre acestea s-a folosit de concubina sa, care se prostitua şi împreună cu care a sustras prin violenţă o sumă de bani de la un client.
Sentinţa definitivă de condamnare a inculpatului Cristea Gavrilă Florin la 14 ani de închisoare a fost pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în 16 octombrie 2013. Infracţiunea de tâlhărie reţinută de judecători în acest dosar a avut loc în ianuarie 2011. Pentru această faptă, inculpatul a primit 5 ani de puşcărie, dar instanţa a decis să anuleze suspendările anterioare de pedepse sau restul de executat ajungând, în final, să pronunţe pedeapsa de 14 ani de închisoare. În iunie 2011, Cristea Gavrilă Florin a mai fost condamnat definitive la 4 ani de închisoare, tot pentru tâlhărie. Prima pedeapsa pentru tâlhărie a fost încasată de inculpat în 2006.
Descrierea faptei din rechizitoriul procurorilor
„În data de 12.01.2011, partea vătămată G. M., aflat pe raza municipiului Alba Iulia, s-a întâlnit cu numitul O. M., care presta activităţi în regim taxi pe raza oraşului, întrebându-l dacă nu cunoaşte vreo persoană de sex feminin care ar fi de acord să întreţină relaţii sexuale cu el, contra unei sume de bani. Astfel, numitul O. M. l-a pus în legătură pe G. M. cu inculpata Radu Jolan, cei doi convenind să meargă la hotelul A. B., urmând ca inculpata Radu Jolan sa-i plătească taximetristului cursa şi suma de 20 lei din banii obţinuţi de la partea vătămată, ca urmare a practicării raportului sexual.
În acest context, inculpatul Cristea Gavrilă Florin, concubinul inculpatei Radu Jolan, care aflase de la acesta din urmă despre cele convenite cu victima infracţiunii, s-a deplasat şi el la hotelul A. B. cu taxiul condus