Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statele Unite au înregistrat un deficit bugetar de 510 mld. dolari la 9 luni, cu excedent în iunie

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 12 iulie 2013 ·

Guvernul federal al Statelor Unite a înregistrat un deficit bugetar de 510 miliarde de dolari pentru primele nouă luni ale anului fiscal 2012-2013, însă a trecut pe excedent în luna iunie, potrivit datelor prezentate de Trezoreria SUA, citate de CNN Money.

Pentru luna iunie, Trezoreria a înregistrat un excedent bugetar de 117 miliarde de dolari, datorită continuării trendului de creştere a veniturilor statului şi scădere a cheltuielilor publice.

Un alt eveniment important pentru execuţia bugetară din luna iunie a fost o plată nerecurentă de 59 miliarde de dolari de la compania de creditare ipotecară Fannie Mae, salvată de la colaps de guvern în timpul crizei financiare din 2008.

Din octombrie 2011, guvernul SUA a înregistrat excedent bugetar în numai cinci luni.

Bugetul federal a înregistrat în iunie veituri de 287 miliarde de dolari, cu 10% mai mult faţă de nivelul din aceeaşi lună a anului trecut, în timp ce cheltuielile au fost reduse la 170 miliarde de dolari, de la 320 miliarde de dolari în iunie 2012.

Veniturile din taxe pe venit şi salariu au crescut, în timp ce încasările din taxe pe profiturile companiilor au scăzut. Cheltuielile pentru apărare, subvenţii pentru creditarea studenţilor, ajutoare de şomaj şi dobânda datoriei de stat au înregistrat scăderi.

Cea mai mare sursă de scădere a cheltuielilor a fost însă încetarea sprijinului acordat de stat companiilor de credite ipotecare Fannie Mae şi Freddie Mac. Cele două instituţii de stat au virat în contul Trezoreriei sume semnificative în contul dividendelor.

Deficitul pentru primele nouă luni ale anului fiscal care se va încheia în septembrie a scăzut de la 904 miliarde de dolari anul tecut la 510 miliarde de dolari. Guvernul federal al Statelor Unite a înregistrat un deficit bugetar de 510 miliarde de dolari pentru primele nouă luni ale anului fiscal 201

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sf. Gheorghe. Trei persoane sunt dispărute

Wall-Street.ro acum 26 minute
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, informează Autoritatea Navală Română, potrivit Agerpres. Potrivit sursei citate, la bordul navei se aflau 11

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 3 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Proteste fără precedent în Noua Caledonie! Ştafeta torţei olimpice a fost anulată

Gazeta Sporturilor acum 14 minute
Ştafeta torţei olimpice programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie a fost anulată din cauza revoltelor din acest teritoriu.

Trei cetăţeni români şi-au semnalat prezenţa în Noua Caledonie! Anunțul MAE

Ziua Constanta acum o ora
Trei cetăţeni români s-au adresat Ambasadei României la Canberra şi Consulatului General al României la Paris pentru a-şi semnala prezenţa în Noua Caledonie. Este vorba despre teritoriul francez de peste mări aflat sub stare de urgenţă în urma prote

Poliţia de Frontieră: Un cetăţean din Vietnam, arestat la domiciliu pentru trafic de migranţi

News.ro acum o ora
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, au depistat cinci cetăţeni din Vietnam, toţi intraţi legal pe teritoriul României, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Din declar

Ciolacu vrea să meargă voluntar la Noaptea Muzeelor: „O să beau o cafea şi o să rezist. Nu e o problemă”

Adevarul acum 43 minute
Marcel Ciolacu anunță că, dacă va fi nevoie, va merge voluntar la „Noaptea Muzeelor”. Reacția premierului vine după ce sindicaliștii au transmis că cele mai importante muzee din țară nu vor fi deschise publicului, nemulțumiți de salariale din domeni

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 3 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

INS: Producţia de cărbune a României a scăzut cu 11,6% în primele 3 luni din 2024

Wall-Street.ro acum 2 ore
Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică (minus 66.900 tep*) faţă de cea din perioada similară din 2023, conform datelor centralizate de Institutul

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum 4 ore
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Apple se pregăteşte să lanseze un iPhone mai subţire în 2025, potrivit The Information

News.ro acum 3 ore
Apple dezvoltă o versiune mai subţire a iPhone-ului său, care probabil va fi lansată până în 2025, a relatat vineri The Information, citând trei persoane apropiate acestui proiect, transmite Reuters. Posibila versiune mai subţire va avea probabil un

Vremea

București
acum

18°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°