Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fratele prorectorului de la UNATC a murit într-o clinică de psihiatrie, după ce i s-a administrat o injecţie

Publicat in Libertatea, marți 24 septembrie 2013 ·

Un tânăr în vârstă de 32 de ani din Piteşti a murit, luna trecută, în condiţii suspecte, imediat după ce i-a fost administrat un tratament la clinica privată de psihiatrie la care era internat. Familia bărbatului îi acuză pe doctori de malpraxis şi au depus plângeri în acest sens la Colegiul Medicilor şi la Poliţie.

Alin George Niţescu fusese diagnosticat schizofrenie paranoică şi, de mai bine de un an, urma un tratament pentru afecţiunile sale psihice. Acestuia îi era administrată lunar o injecţie cu Zypadhera, un medicament care are foarte multe efecte secundare.

Pe 1 august, când a făcut ultima injecţie, tânărului i s-a făcut rău. Abia când şi-au dat că pacientul nu doarme, ci a intrat în comă, medicii au chemat Salvarea şi tânărul a fost internat la spitalul de urgenţă din Piteşti, unde s-a stins a doua zi.

Medicii spun că nu au greşit

"Mi-a spus că-i e rău, că-l doare capul, nu-şi mai simţea mâinile şi picioarele. L-am dus în cabinetul medicului, mi-a spus că avea tensiune mare, cam 20. A băut multă apă, 1-2 litri, nu mai putea să mănânce şi a vomitat apa pe care a băut-o. Apoi starea lui s-a agravat", a spus Doru Niţescu, fratele victimei, care este prorectorul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale” (UNATC).

Cadrele medicale de la clinica privată de psihiatrie susţin că au făcut tot posibilul pentru ca pacientul să-şi revină, însă rudele acestuia reclamă totuşi faptul că nu au chemat o ambulanţă mai devreme.

Tatăl tânărului: "Mi-au omorât băiatul"

"Medicul nu a luat seamă de avertismentul efectelor secundare. Ce au făcut timp de două ore? De ce nu au chemat ambulanţa şi de ce a administrat tratamentul acolo unde nu avea posibilitatea de prim-ajutor? I-am spus după ce a murit că mi-au omorât baiatul şi că ar trebui să renunţe la meserie", a spus şi tatăl tânărului.

Medicii de la clinic

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 36 minute
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum o ora
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 2 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 3 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 2 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 6 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 12 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 2 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 6 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Vremea

București
acum

14°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
mie.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°