Deşi avem un nou Guvern, poli­tica acestor zile este tot mai mult o confruntare şi tot mai puţin o construcţie. El însă a fost chemat să schimbe imaginea, iar nu con­ţi­nu­tul. Există sisteme bazate pe în­credere şi există sisteme bazate pe păcăleală. Între ele, desigur, ade­vă­rul nu este absolut. Spre exemplu, o situaţie socială tensi­o­nată nu-i afectează pe toţi în mod egal. Sunt unii a căror înclinaţie na­tu­rală este să respecte legea şi să-şi consolideze buna reputaţie, dar sunt şi aceia care îşi conduc viaţa din păcăleală în păcăleală. Cei care ne conduc dau tonul. Pentru ca societatea să func­ţi­o­ne­ze corect şi să limiteze con­se­cin­ţe­le păcălelii, conducătorii trebuie să aibă prestanţă, iar nu şmecherie. În 1930, în plină criză, Keynes spu­nea: "Când văd ce fac oamenii bo­gaţi cu banii lor mă întreb dacă nu trebuie să ne temem de o depresiune nervoasă universală". Parafrazându-l, înlocuiţi "oameni bogaţi" cu "conducători politici", "banii" cu "vorbele lor" şi "univer­sal" cu "naţional".

Dacă după 25 de secole, So­cra­te continuă să ne lumineze valorile fundamentale ne putem întreba de ce? Ştim că el se străduia să edu­ce o viitoare clasă politică care să guverneze cu înţelepciune şi dreptate. Virtutea, dreptatea şi adevărul, gândea el, nu sunt lucruri care se rezolvă prin obiceiuri şi capricii, ci în conformitate cu exigenţele raţiunii. Re­fu­zând orice compromis, Socrate a fost condam­nat la moarte prin au­to­­ot­răvire conform legii ateniene. Pri­e­tenilor care căutau cu disperare să-l salveze, el le-a spus că le­gea trebuie respectată. A luat otrava cu seninătate spunând: "Atenieni, când copiii mei vor fi oa­meni maturi, să-i pedepsiţi dacă se vor preocupa mai mult de bo­gă­ţie şi afaceri decât de virtute! Şi dacă vor pretinde că au realizat ceva fără să fie adevărat, să le-o reproşaţi aşa cum v-am reproşat eu vouă".

Capacitatea raţio