Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproape 150 de românce au lucrat pentru un cuplu de pronxeneţi arestaţi la Strasbourg

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 6 noiembrie 2010 ·

Aproape 150 de românce au lucrat pentru un cuplu de pronxeneţi care trimitea fetele la prostituţie pe teritoriul francez cu ajutorul anunţurilor plasate pe internet, potrivit NewsIn.

Cuplul de proxeneţi, un luxemburghez de 57 de ani şi iubita sa din Germania, a fost reţinut la 17 octombrie, la Strasbourg, la capătul unei anchete ce a durat mai bine de un an. Parchetul din Nancy i-a acuzat de trafic de fiinţe umane, proxenetism agravant şi asociere în vederea comiterii de infracţiuni şi a decis arestarea lor.

Reţeaua a fost reperată graţie unei monitorizări a internetului efectuată de poliţiştii din Strasbourg. "S-a constatat că mai multe site-uri propuneau 'escort girls' (însoţitoare - n.r). Întâlnirile erau stabilite la telefon, întotdeauna era acelaşi număr, ceea ce ne-a atras atenţia", a explicat comisarul principal Éric Pérignon, director interregional adjunct al Poliţiei din Strasbourg.

Este vorba despre trei site-uri, care publicau zeci de anunţuri şi fotografii ale unor tinere, toate originare din România. Numărul de telefon, acelaşi, era localizat în Germania. În felul acesta, anchetatorii au ajuns până la cuplul de proxeneţi.

Cei doi locuiau în Germania, la nord-est de Karlsruhe. Femeia recepţiona apelurile clienţilor şi le stabilea întâlnirile. Acestea aveau loc în garsoniere închiriate de cuplu, mai întâi în Germania, dar şi la Nancy şi Strasbourg, apoi în mai multe mari oraşe din Franţa. Bărbatul avea ca sarcină să ducă fetele la locul de întâlnire. El ar fi fost, de asemenea, în relaţie cu reţele din România.

În total, aproape 150 de românce au făcut parte din această reţea. Cuplul de proxeneţi recupera 50% din sumele plătite prostituatelor - în jur de 150 de euro pe prestaţie. Mica afacere aducea astfel în jur de 15.000 până la 30.000 de euro pe lună. Traficul ar fi început, potrivit anchetatorilor, în 2008.

Cuplul a f

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins

News.ro acum o ora
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Trophée Clarins, turneu de categorie

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

România asigură peste 20% din consumul de carne de oaie din UE, susține ministrul Agriculturii

Ziare.com acum o ora
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat, duminică, 12 mai, că România asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie. "Mă bucur că particip astăzi la o tradiţie pe care o respectaţi de ani de zile - Sâmbra Oilor. Dumn

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 7 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Irina Begu s-a calificat în optimi la Roma

News.ro acum 4 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, duminică, în optimi la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma. Irina Begu a trecut în turul trei de favorita 27, jucătoarea belgiană Elise Mertens, numărul 30 WTA, scor 6-2, 6-0. Meciul a durat o oră şi 18

Bărbatul căruia i s-a făcut primul transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit

Mediafax acum 2 ore
Un bărbat care a fost supus primului transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit la două luni de la operaţie. Spitalul în care a avut loc intervenţia chirurgicală susţine că că nu există niciun indiciu că moartea sa ar fi fost rezultatul

UPDATE- Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT / Incendiul a fost lichidat/ Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 3 ore
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salcea.

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum 5 ore
În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat), a anunţat, duminică, Ministerul Educaţi

Interzicerea exporturilor de arme din Marea Britanie către Israel ar întări Hamas, afirmă ministrul de externe David Cameron

News.ro acum 2 ore
Oprirea vânzărilor de arme britanice către Israel, dacă acesta lansează un atac terestru asupra Rafah, în Fâşia Gaza, ar întări Hamas, a declarat duminică la BBC ministrul britanic de externe David Cameron, o declaraţie contradictorie cu punctul de

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

17°
dum.

8°/17°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

8°/15°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°