Familia Negropontes vrea să scoată anul viitor un preţ de minimum 30 milioane de euro din vânzarea celor 9.000 de hectare de pădure moştenite, aflate în judeţul Bacău. Una dintre cele mai Familia Negropontes vrea să scoată anul viitor un preţ de minimum 30 milioane de euro din vânzarea celor 9.000 de hectare de pădure moştenite, aflate în judeţul Bacău.
Una dintre cele mai importante retrocedări de pădure din România, de peste 9.000 de hectare, se va transforma anul viitor într-o ofertă-record pe piaţa imobiliară autohtonă.
Urmaşii generalului Eremia Grigorescu, cei care au moştenit domeniul, intenţionează să scoată un preţ între 30 şi 35 milioane de euro din vânzarea proprietăţii. Specialiştii pieţei imobiliare apreciază că, deşi pe piaţa europeană această ofertă ar fi şocantă, în România, pământul şi-ar putea găsi fără probleme cumpărători.
Domeniul care reprezintă trei sferturi din suprafaţa forestieră totală a comunei băcăuane va fi pus în vânzare de Elena Negropontes, soţia generalului, imediat după ce procedurile de intabulare pe întreaga suprafaţă de pământ vor fi finalizate. Motivul deciziei luate de familia moştenitoare ţine direct de argumentul economic. Randament nemulţumitor Deşi iniţial, la începutul acestui an, moştenitorii nu voiau să pună în vânzare pădurea, se pare că planurile s-au schimbat între timp.
"Familia Negropontes a făcut în ultima perioadă o serie de studii, ale căror calcule au arătat că, în cazul păstrării domeniului, profitul anual pe care l-ar putea obţine în urma exploatării acestuia nu s-ar ridica la mai mult de 200-250 de mii de euro. Nivel care nu este unul mulţumitor, din câte am înţeles", a declarat, pentru "Adevărul", reprezentantul legal al familiei moştenitoare, avocata Lucia Cherecheş.
Potrivit acesteia, în România nu se poate vorbi despre o piaţă de tranzacţionare a suprafeţelor de pământ