Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Shalom şi salaam. Să vorbim despre război

Publicat in Gandul, sâmbătă 12 noiembrie 2011 ·

Premierul Netanyahu are steaua lui polară: venerabilul său tată, Ben Zion. În 2009, la aniversarea a 99 de ani, le-a pus invitaţilor problema arabilor israelieni: "Cred că trebuie să le vorbim în limbajul pe care îl înţeleg şi îl admiră - limbajul forţei". Fost profesor de istorie, specializat în închiziţia spaniolă, bătrânul domn are mintea limpede, e vioi, ferm şi nu umblă cu fineţuri. Tot în 2009, după ce premierul îşi călcase pe inimă declarând că acceptă varianta a doua state, Ben Zion i-a liniştit pe conaţionali: "Nici el nu crede ce spune!" Şi s-a dovedit că are dreptate - Bibi a pus atâtea condiţii, încât palestinienii nu s-au putut aşeza la masa tratativelor. În 2010, când a împlinit o vârstă rotundă, Ben Zion Netanyahu a pus problema Iranului: e o chestiune care ţine de însăşi existenţa noastră; dacă nu-i atacam noi şi nu le distrugem potenţialul nuclear, ne termină ei. Distinsul bătrânel nu lucrează cu jumătăţi de măsură, iar diplomaţia nu pare a fi partea lui cea mai tare (fiul îl moşteneşte). În martie va împlini 101 ani - ce ne va mai spune?... Până atunci însă, în volatilul Orient Mijlociu, lucrurile ar putea să scape de sub control.

Cu un raport de 25 de pagini plus anexe al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), care nu dovedeşte cu probe, ci cu indicii indirecte şi supoziţii că Iranul ar avea dezvolta, în paralel, un program militar, nu poţi declanşa un război. Poţi iniţia negocieri, poti cere inspecţii în plus, poţi constrânge la transparenţă. Reprezentantul Iranului la AIEA, Ali Asghar Soltanieh (fizician atomist de formaţie, şcolit în Statele Unite), a declarat limpede: "Noi am lucrat îndeaproape cu AIEA în ultimii opt ani. Am avut peste 4000 de inspecţii şi peste 100 de vizite inopinate, pe care Agenţia le-a consemnat. Nu a găsit nici o dovadă de diversiune, nu a găsit nici măcar un gram de uraniu folosit în scopuri mil

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 2 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 2 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 5 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum o ora
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 4 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

VIDEO Salvamontiştii au recuperat patru tineri rătăciţi în Parâng, unii în pantaloni scurţi într-o zonă cu zăpadă

HotNews acum 49 minute
Patru tineri care s-au rătăcit în Masivul Parâng, fără a fi echipaţi corespunzător - unii în pantaloni scurţi, deşi în zonă este zăpadă -, au fost recuperaţi de salvamontiştii hunedoreni, ei fiind găsiţi în uşoară hipotermie şi epuizaţi. Salvamontiş

Jumătate de țară va fi lovită de ploi în acest weekend. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea de Paște în România

Cancan acum 2 ore
Conform celor mai recente informații de la ANM, se prevede că jumătate din țară va fi afectată de ploi de Paște, în timp ce în restul regiunilor vremea se anunță frumoasă. Iată cum va fi vremea de Paște! Conform directorului ANM, Elena Mateescu, car

Mihai Mărgineanu, șocat de experiența din Vama Veche- „Cum poate un puști de 17 ani să bea Jameson direct din sticlă?“

Ziua Constanta acum 2 ore
Celebrul Mihai Margineanu, a făcut publică o relatare sinceră și plină de umor despre experiența sa recentă petrecută în Vama Veche de 1 Mai. Într-o postare captivantă pe rețeaua de socializare Facebook, Margineanu a descris cum a fost martor la din

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum o ora
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°