De ce nu pot ieși liderii europeni din impasul ideologic în care s-au afundat odată cu cronicizarea crizei economice? Asupra acestui blocaj ideologic se oprește într-unul din ultimele sale articole din New York Times –Durere fără cîştig (Pain without gain) – și Paul Krugman. Constatînd că o nouă recesiune se profilează, laureatul Premiului Nobel din 2008 se întreabă cît de profund va fi noul val de criză din Europa, în condițiile în care bătrînul continent (spre deosebire de Statele Unite, care au reușit să atingă PIB-ul dinainte de criză) nu a putut să-şi revină după ultima recesiune. Dar, constată Krugman, cu toate că evidența arată contrariul, „liderii europeni – şi cîţiva jucători influenți în SUA – sînt încă legați de doctrina economică responsabilă pentru acest dezastru“. Deși statele care nu s-au grăbit să aplice politici de austeritate – precum Japonia şi Statele Unite ale Americii – au costuri mici pentru finanțarea deficitului bugetar, sfidînd previziunile „ortodoxiei“ fiscale, în Europa Angelei Merkel, rigoarea bugetară este regula. Iar consecințele sînt dezastruoase. În aceste condiții, dacă blocajul politic și ideologic actual nu va fi depășit, degringolada UE ar putea să ia amploare. Cu toate acestea, șansele unei reacții politice decisive se lasă așteptate: în Franța, 2012 este un an electoral dificil pentru Sarkozy și pentru dreapta conservatoare, iar în Germania alegerile vor fi anul viitor. În campania electorală nu pare să fie loc pentru soluții la problemele cauzate de disfuncţionalităţile sistemului monetar internaţional. Lipsa de viziune sau de curaj a factorilor de decizie politică, incapacitatea de decizie și jumătățile de măsură care au dat tonul în 2011 continuă și anul acesta. Iar politicienii, simple produse ale marketingului politic, nu pot decît să mimeze decizia. Între timp „piețele“, de la care se spera reechilibrarea, au devenit