Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pierduți în austeritate

Publicat in Observator Cultural, vineri 24 februarie 2012 ·

De ce nu pot ieși liderii europeni din impasul ideologic în care s-au afundat odată cu cronicizarea crizei economice? Asupra acestui blocaj ideologic se oprește într-unul din ultimele sale articole din New York Times –Durere fără cîştig (Pain without gain) – și Paul Krugman. Constatînd că o nouă recesiune se profilează, laureatul Premiului Nobel din 2008 se întreabă cît de profund va fi noul val de criză din Europa, în condițiile în care bătrînul continent (spre deosebire de Statele Unite, care au reușit să atingă PIB-ul dinainte de criză) nu a putut să-şi revină după ultima recesiune. Dar, constată Krugman, cu toate că evidența arată contrariul, „liderii europeni – şi cîţiva jucători influenți în SUA – sînt încă legați de doctrina economică responsabilă pentru acest dezastru“. Deși statele care nu s-au grăbit să aplice politici de austeritate – precum Japonia şi Statele Unite ale Americii – au costuri mici pentru finanțarea deficitului bugetar, sfidînd previziunile „ortodoxiei“ fiscale, în Europa Angelei Merkel, rigoarea bugetară este regula. Iar consecințele sînt dezastruoase. În aceste condiții, dacă blocajul politic și ideologic actual nu va fi depășit, degringolada UE ar putea să ia amploare. Cu toate acestea, șansele unei reacții politice decisive se lasă așteptate: în Franța, 2012 este un an electoral dificil pentru Sarkozy și pentru dreapta conservatoare, iar în Germania alegerile vor fi anul viitor. În campania electorală nu pare să fie loc pentru soluții la problemele cauzate de disfuncţionalităţile sistemului monetar internaţional. Lipsa de viziune sau de curaj a factorilor de decizie politică, incapacitatea de decizie și jumătățile de măsură care au dat tonul în 2011 continuă și anul acesta. Iar politicienii, simple produse ale marketingului politic, nu pot decît să mimeze decizia. Între timp „piețele“, de la care se spera reechilibrarea, au devenit

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat în apropiere de Sfântu Gheorghe

Mediafax acum 32 minute
O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat sâmbătă dimineaţa în largul Mării Negre, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei persoane sunt căutate în continuare.

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 2 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 2 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Apple se pregăteşte să lanseze un iPhone mai subţire în 2025, potrivit The Information

News.ro acum 2 ore
Apple dezvoltă o versiune mai subţire a iPhone-ului său, care probabil va fi lansată până în 2025, a relatat vineri The Information, citând trei persoane apropiate acestui proiect, transmite Reuters. Posibila versiune mai subţire va avea probabil un

INS: Producţia de cărbune a României a scăzut cu 11,6% în primele 3 luni din 2024

Wall-Street.ro acum o ora
Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică (minus 66.900 tep*) faţă de cea din perioada similară din 2023, conform datelor centralizate de Institutul

Trei cetăţeni români şi-au semnalat prezenţa în Noua Caledonie! Anunțul MAE

Ziua Constanta acum 17 minute
Trei cetăţeni români s-au adresat Ambasadei României la Canberra şi Consulatului General al României la Paris pentru a-şi semnala prezenţa în Noua Caledonie. Este vorba despre teritoriul francez de peste mări aflat sub stare de urgenţă în urma prote

Ştafeta torţei olimpice, programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie, a fost anulată

News.ro acum 3 ore
Ştafeta torţei olimpice programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie a fost anulată din cauza revoltelor din acest teritoriu, potrivit BFMTV. Această decizie a fost anunţată de premierul Gabriel Attal după o reuniune la Matignon, potrivit BFMTV. Ace

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum 3 ore
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Bărbaţi înarmaţi au ucis trei turişti spanioli în provincia centrală Bamyan din Afganistan

News.ro acum o ora
Trei turişti spanioli au fost ucişi şi cel puţin un spaniol a fost rănit într-un atac al unor oameni înarmaţi în provincia centrală Bamyan din Afganistan, a anunţat vineri Ministerul de Externe al Spaniei, citat de Reuters. Vineri mai devreme, purtă

Cole Palmer a fost ales cel mai bun tânăr jucător al sezonului în Premier League

News.ro acum 12 ore
Cole Palmer, mijlocaşul de la Chelsea Londra, a fost votat vineri cel mai bun tânăr jucător al sezonului 2023-2024 în Premier League. Cole Palmer, mijlocaşul în vârstă de 22 de ani care a venit în vara trecută la Chelsea, de la Manchester City, a ma

Vremea

București
acum

18°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°