Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nicusor Constantinescu, acuzat de abuz in serviciu si infractiune

Publicat in Ziua Constanta, vineri 1 iulie 2005 ·

Deputatul Stelian Dutu considera ca autoritatile statului trebuie sa se autosesizeze in privinta Pavilionului Expozitional

Fostul presedinte al CJC, Stelian Dutu, sustine ca lucrarile la Pavilionul Expozitional au fost blocate si prin faptul ca primarul Radu Mazare nu a vrut sa elibereze autorizatia de circulatie pentru masinile de tonaj greu care erau necesare la transportul materialelor de constructie Deputatul PD Stelian Dutu a afirmat ieri, intr-o conferinta de presa, ca autoritatile statului (Guvern, Parchet, Politie) ar trebui sa se sesizeze din oficiu in privinta modului in care a fost retrasa finantarea acordata de Comisia Europeana pentru Pavilionul Expozitional Constanta. "Nu aveam voie sa pierdem acesti bani, deoarece sunt fonduri nerambursabile de peste patru milioane de euro. Cred ca este o actiune premeditata a actualului presedinte al Consiliului Judetean Constanta, Nicusor Constantinescu, si a primarului Radu Mazare de a anula o finantare nerambursabila din partea Comisiei Europene, pentru ca apoi sa aiba posibilitatea sa se asocieze cu o firma privata, poate din cercul lor de interese, astfel incat sa devina proprietarii acestui obiectiv", a spus Stelian Dutu. Fostul presedinte al CJC a adaugat ca in prezent constructorul obiectivului solicita penalitati de intarziere de aproape patru milioane de euro.Stelian Dutu a acuzat din nou autoritatile locale din judet, printre care primarul Radu Mazare, presedintele CJC, Nicusor Constantinescu, dar si pe fostul prefect al judetului, Gheorghe Martin, de faptul ca nu au actionat in mod legal in privinta acestui proiect. Potrivit declaratiilor lui Dutu, realizarea unui astfel de obiectiv ar fi fost foarte importanta pentru economia judetului, deoarece aici s-ar putea organiza in jur de 35 de targuri si expozitii pe perioada unui an de zile, lucru care ar da posibilitatea produselor romanesti sa intre

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 3 ore
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 4 ore
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

ȘARPE văzut într-un parc din Reșița, în timp ce mai mulți copii se aflau în zonă (VIDEO)

Gandul acum 3 ore
Un șarpe a fost observat, duminică, în Parcul Copilul din Reșița, județul Caraș-Severin. În acel moment, în zonă se aflau mai mulți copii. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost chemați să intervină, printr-u

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 5 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum 5 ore
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

Hamas a atacat cu rachete Tel Aviv pentru prima dată în ultimele luni

News.ro acum 5 ore
Hamas a lansat duminică rachete spre Tel Aviv, declanşând sirenele în centrul financiar al Israelului pentru prima dată în ultimele patru luni, în timp ce gruparea islamistă palestiniană a încercat să îşi arate puterea militară în ciuda ofensivei is

Campioana din 2021, învinsă în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 3 ore
Barbora Krejcikova a fost eliminată în primul tur la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Viktorija Golubovic, scor 7-6(3), 6-4. Barbora KrejcikovaFoto: Phamai Techaphan / Shutterstock Editorial / Profimedia Barbora Krejcikova, el

Un copil de 12 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea mașina tatălui într-o comună din Dâmbovița / A fost deschis dosar penal

G4Media acum 4 ore
Un copil în vârstă de 12 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea o maşină pe o stradă din localitatea Teţcoiu, informează, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, transmite Agerpres. Maşina condusă de minor este a tată

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

13°
lun.

12°/19°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

13°/23°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/17°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

12°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°