Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PD-L şi PSD, la concurs de frumuseţe cu măsuri anticriză

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 17 august 2009 ·

Liderii PSD şi PD-L au intrat în etapa concursului de frumuseţe, proba măsuri anticriză. Cele două partide aflate la putere, sancţionate echidistant de preşedintele Traian Băsescu, pentru lipsa reformelor, îşi dispută acum planul menit să salveze România de la derapajul economic. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu

După ce prim-vicepreşedintele democrat-liberal Adriean Videanu a prezentat ieri planul celor 37 de măsuri şi a calificat drept "penibile" cele 24 de idei PSD de combatere a crizei economice, astăzi a venit rândul prezidenţiabilului Mircea Geoană să le dea replica şi să îi acuze de plagiat pe colegii de Coaliţie.

Geoană a declarat că 85% dintre propunerile anticriză ale PD-L se regăsesc în pachetul PSD. "Bănuiam (că PD-L are propriul pachet de măsuri, n.r.), dar 85% din măsuri sunt cele propuse de PSD aşa că, repet, concursul de frumuseţe nu mă interesează. Nu e vorba de negociere şi compromis, e nevoie de bun simţ economic şi social", a spus Geoană.

Candidatul social-democraţilor la preşedinţie a susţinut că este prea puţin interesat de calificativele date de Adriean Videanu, fiind mai preocupat de eficienţa acţiunilor guvernului în plan economic. "E sigurul criteriu după care ne ghidăm", a comentat el.

Videanu, bronzat şi cu mintea odihnită

Videanu a fost şi ţinta ironiilor lui Marian Vanghelie, liderul PSD Bucureşti afirmând că ministrul economiei are mintea odihnită. Vanghelie l-a acuzat pe acesta că a blocat disuţiile din Coaliţie pe tema măsurilor anticriză, în condiţiile în care şi-a luat concediu trei săptămâni.

"Noi l-am aşteptat aproape trei săptămâni să vină din concediu ca să putem să discutăm. După trei săptămâni, a venit odihnit şi a spus că e penibil. Un om odihnit, cu mintea odihnită, aşa face. Domnul Videanu a fost aşteptat să vină din concediu. Aţi văzut că este bronzat, este

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 48 minute
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 3 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Cluj: Poliţist local, filmat în timp ce conduce o familie de raţe pe o stradă spre Canalul Morii

Mediafax acum o ora
Imaginile au fost postate pe pagina de Facebook a Primăriei Cluj-Napoca. „Răţuştele merg şi pe apă şi pe bulevard la Cluj-Napoca. Poliţiştii locali au condus în siguranţă o familie de raţe spre Canalul Morii”, au scris reprezentanţii primăriei pe re

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 53 minute
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 5 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 3 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 5 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 7 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Justiţia din Nepal a ordonat limitarea numărului de permise pentru escaladarea Everestului

Adevarul acum 2 ore
Curtea Supremă din Nepal a ordonat guvernului să limiteze numărul de permise eliberate pentru escaladarea Everestului şi a altor vârfuri din Himalaya, a declarat pentru AFP un avocat care a depus o cerere în acest sens.

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°