Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Funeriu i-a transmis ambasadorului Japoniei un mesaj de compasiune pentru victimele cutremurului

Publicat in Romania Libera, duminică 13 martie 2011 · ·

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, i-a trimis o scrisoare ambasadorului Japoniei la Bucureşti, Natsuo Amemiya, în care îşi exprimă compasiunea pentru victimele cutremurului care a avut loc şi, totodată, convingerea că poporul japonez va trece cu bine peste această încercare, potrivit Mediafax.

"Vă rog să primiţi sincera mea compasiune pentru toate victimele acestei catastrofe naturale. În acelaşi timp, am convingerea că poporul japonez este un popor de învingători şi că el va ieşi întărit din această dură încercare, aşa cum fiecare dintre încercările la care a fost supus în lunga sa existenţă l-a făcut mai puternic. În aceste momente doresc, Excelenţă, să vă transmit că România este solidară cu poporul japonez", scrie ministrul Daniel Funeriu în scrisoarea trimisă sâmbătă şi postată pe site-ul Ministerului Educaţiei.

Ministrul mai scrie că ştirile transmise de televiziuni l-au marcat deoarece de Japonia îl leagă "amintiri de neşters".

"Impresionantele imagini televizate m-au făcut însă ca, dincolo de nenorocire, să admir încă o dată demnitatea impresionantă a oamenilor din ţara dumneavoastră, spiritul de organizare, calmul şi eficienţa cu care s-a acţionat pentru normalizarea situaţiei", adaugă Funeriu în scrioarea către ambasadorul Japoniei.

Ministrul Educaţiei subliniază că cei cinci ani petrecuţi în Japonia au fost "experienţa fundamentală a vieţii sale", în care a avut ocazia să admire calităţile poporului japonez.

".Am avut privilegiul să înţeleg şi să admir din experienţă directă un cod existenţial pe care îl intuiam, în care sentimentul dreptăţii, onoarea, puterea de a-ţi domina instinctele şi de a depăşi dificultăţile, etica muncii reprezintă valorile fondatoare ale unei civilizaţii în faţa căreia mă voi simţi întotdeauna obligat să fac o reverenţă. Japonia mi-a oferit un mod de a gândi, de a mă adapta la orice situaţie şi de a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Autorităţile ucrainene acuză că locuitori din oraşele de graniţă sunt luaţi captivi de forţele ruse, pentru a fi folosiţi ca scuturi umane

News.ro acum o ora
Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN. Moscova şi-a intensificat ofensiva în

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 7 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Două trenuri s-au ciocnit într-un tunel din Belgrad: 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă

G4Media acum 41 minute
În total, 13 persoane au fost rănite vineri, dintre care patru grav, în ciocnirea unui marfar cu un tren de călători care avea interdicţie de trecere într-un tunel din Belgrad, a indicat ministrul sârb al transporturilor, Goran Vesic, scrie AFP, cit

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 8 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 9 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 12 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 8 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

„Moment istoric”: prima prezentare de modă în costume de baie din Arabia Saudită

HotNews acum 8 ore
Manechinele au defilat în costume de baie pentru prima dată vineri în Arabia Saudită, un eveniment fără precedent în această țară musulmană ultraconservatoare, unde femeile nu au voie să iasă în oraș fără lunga abaya neagră, potrivit AFP. Prezentare

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 10 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Vremea

București
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

13°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°