Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ioan Oltean: Nu îmi amintesc ca Mircea Man să fi pus problema lui Flaviu Radu

Publicat in Adevarul, vineri 11 noiembrie 2011 ·

Secretarul general al Partidului Democrat Liberal, Ioan Oltean, menţionat în dosarul de trafic de influenţă în care este cercetat preşedintele Consiliului Judeţean Marmureş, Mircea Man, spune că nu a discutat niciodată cu acesta despre cazul lui Flaviu Radu

Prezent la Bistriţa la o zi după ce s-a adus numele său în discuţie în dosarul traficului de influenţă în care inculpat este Mircea Man, deputatul Ioan Oltean spune că acuzaţiile aduse colegului său de partid sunt lipsite de substanţă. „În ceea ce priveşte Maramureşul avem deocamdată o informaţie lipsită de substanţă, nu ştim decât ce s-a dat în presă, cum că Mirecea Man ar fi intervenit pe lângă mine pentru a numi un om într-o funcţie pe care acesta o deţine din 2005. Pentru că, trebuie menţionat faptul că, Flaviu Radu este director încă din 2005 şi oricum acestea sunt posturi politice numite pe criterii politice, prin urmare nu văd de ce ar fi trebuit să intervin eu pentru el. Dacă acesta este totuşi fundamentul trimiterii lui Mirecea Man la Parchet, acesta este în totalitate fără subsanţă", a declarat Oltean. Întrebat dacă a discutat vreodată cu Mircea Man despre postul lui Flaviu Radu, Oltean spune că nu îşi aminteşte o astfel de discuţie. „Nu îmi amintesc niciodată ca Mircea Man, la telefon sau în alte împrejurări, să-mi fi pus problema lui Flaviu Radu", susţine Oltean. „Nu ştiu de ce s-a ajuns la mine , mai ales că în acea perioadă eu aveam doar funcţia de vicepreşedinte în partid şi nu aveam puterea de decizie de acum. dar probabil cei de la DNA au informaţii suficiente", adaugă vicepreşedintele Camerei Deputaţilor.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum 58 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 42 minute
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Unirea Slobozia este matematic campioană în Liga 2

News.ro acum o ora
În urma meciului de sâmbătă dintre Unirea Slobozia şi Corvinul Hunedoara, scor 1-0 în favoarea Unirii, formaţia pregătită de Adrian Mihalcea a cucerit matematic titlul de campioană în Liga 2 Casa Pariurilor, cu două etape înainte de finalul sezonulu

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 41 minute
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 6 ore
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 7 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Au fost anunțate REZULTATELE finale ale DSV, în cazul fetiței și a bunicii sale, moarte după ce au mâncat pește. Ce BACTERII le-au fost fatale

Gandul acum 47 minute
Apar inforamții noi în cazul tragediei dintr-un sat din Călărași, acolo unde o fetiță de patru ani și bunica acesteia și-au găsit sfârșitul. Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) a anunțat rezultatul analizelor efectua

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

13°/25°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°