Citesc un articol intitulat ”De unde a avut Ştefan cel Mare bani pentru războaie cu turcii?”. Primul lucru care îţi vine în minte este să te întrebi: pe cine interesează acest subiect? La ce ne foloseşte dacă aflăm? Dacă citeşti mai departe de titlu, afli că nici autorul nu ştie să răspundă la această întrebare, dar face el un calcul ingenios şi ne spune, nu rămânem în ceaţă. Cum?! Calculează produsul brut pe cap de locuitor, la vremea aceea, din ţările mai dezvoltate care dispuneau de datele necesare. Ce rezultă? Dacă la ăia o fi fost aşa, în Vest, la noi, în Est, o fi fost...mult mai puţin. Deci, fiecare român de atunci, un fel de Jder din Sadoveanu, sărac, avea de contribuit pentru un război dus de Ştefan cu o sumă importantă, lăsând deoparte alte dări. Cam prea mult! Concluzie: domnitorul a irosit în mod exagerat banii publici, obţinuţi din taxe vamale, impozite impuse oraşelor, dar mai ales contribuţii ale omului de rând, căruia nu i-a fost uşor. A meritat? Se dă de înţeles că nu. Altfel, de ce mai scriem un astfel de articol? Într-un alt loc, se aminteşte de faptul că Papei Sixt al VI-lea îi aparţinea afirmaţia conform căreia Ştefan cel Mare şi Sfânt, prin eroismul său, a fost pentru Europa un fel de pavăză împotriva islamului, ”un atlet al credinţei creştine”. ”Nţţ!” – se replică pe loc, lucrurile nu stau chiar aşa. Papa ar fi copiat această ”figură de stil” din alte documente, dar această laudă ar mai fi fost făcută anterior unui rege al Ungariei, care o merita pe deplin, iar Marele Ştefan – nu. Altfel spus: ”Ia tu gloria asta românească, dragul meu ungur, mie nu-mi trebuie, ce să fac cu ea?” Să fii român şi să susţii: Nu domnitorul nostru a apărat Europa..., ci al vostru! Caz unic pe mapamond - 99,9%! Adică, acel Papă nu prea ştia ce spune, era şi el la o vârstă cam înaintată...Nici alţi istorici, care s-au pronunţat în acest sens la vremea respectivă. Dar