Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au căzut de pe schelele de la „Lia Manoliu“

Publicat in Adevarul, sâmbătă 16 octombrie 2010 ·

Patru muncitori au fost răniţi şi au ajuns la spital după ce schela pe care lucrau la Stadionul Naţional s-a prăbuşit. Muncitori au fost transportaţi la Spitalul de Urgenţă Floreasca şi la Spitalul Sfântul Pantelimon, iar acum starea lor este stabilă.

Incidentul s-a petrecut aseară, în jurul orei 17.30. Cei patru muncitori, cu vârste cuprinse între 23 şi 44 de ani, lucrau pe o schelă, la o înălţime de patru metri, pe şantierul unde se amenajează cea mai mare arenă de sport din România.

Ei montau un perete transparent cu mai multe ferestre în dreptul intrării în tribuna oficială a viitorului stadion „Lia Manoliu“. La un moment dat, schela pe rotile s-a mişcat, muncitorii şi-au pierdut echilibrul şi au căzut.

Unul dintre pacienţi, în stare mai gravă

Doi dintre răniţi, care au prezentat fracturi simple, au fost duşi la Spitalul Pantelimon. Ceilalţi doi răniţi au fost duşi la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Toţi sunt conştienţi şi stabili. Au traumatisme cranio-faciale minore, fracturi la picioare, traumatisme abdomninale şi diverse contuzii.

Unul dintre ei are leziuni multiple, fiindcă peste el a căzut peretele de aluminiu. „Unul dintre pacienţi este confuz şi a suferit un traumatism cranio-cerebral. Cel de-al doile pacient a suferit un traumatism cranio-facial. Vestea bună este că ambii pacienţi sunt stabili“, a spus şeful serviciului SMURD, Bogdan Opriţa.

ITM a demarat o anchetă

Şefa Inspectoratului de Stat în Construcţii, Gabriela Radu, a declarat că s-a demarat deja o anchetă în acest caz. „Încă de ieri au fost la faţa locului doi inspectori pentru a culege informaţii şi în cazul în care rămân mai mult de doi oameni spitalizaţi vom începe noi o anchetă penru că este vorba despre un accident colectiv de muncă.

În cazul în care rămân doar doi, ancheta va fi făcută de firma care execută lucrarea s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum 46 minute
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

OFICIAL Cutremur la Rapid! Daniel Niculae, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

Gazeta Sporturilor acum 22 minute
Daniel Niculae, președintele de la Rapid, este urmărit penal în dosarul

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Familiei Natalia Intotero

News.ro acum 7 minute
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 3 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 2 ore
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Mediafax acum o ora
Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale regelui. Planurile funerare pentru Regele Charles ar fi început după moartea Reginei Elisabeta a II-a în 2022. După anunţul prognosticului de cancer

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 5 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Ciolacu, despre riscul împărțirii voturilor susținătorilor PSD din București între Piedone și Firea: Nu împarte nimeni niciun vot

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a precizat vineri că „nu împarte nimeni niciun vot”, întrebat fiind dacă nu există riscul ca voturile susținătorilor PSD din București să fie împărțite între Gabriela Firea și Cristian Popescu Piedone. Premierul a reiterat c

România vizează creşterea schimburilor comerciale cu Turcia la 15 miliarde de dolari

Mediafax acum o ora
„România rămâne ferm angajată în demersurile demarate deja pentru dezvoltarea cooperării cu Republica Turcă, în scopul atingerii obiectivelor pe care ambele ţări şi le-au propus la nivel economic, prin Parteneriatul Strategic bilateral, cât şi în do

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

13°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°