Criticile la adresa preşedintelui Traian Băsescu, care a afirmat săptămâna trecută că decizia Regelui Mihai de a abdica a fost "un act de trădare", continuă şi astăzi. Astfel, democrat-liberalul Radu F. Alexandru afirmă că nu mai poate avea încredere în "discernământul şi dreapta judecată" a preşedintelui.
"Discursul ţinut în faţa Parlamentului ar fi fost cu siguranţă cadrul cel mai potrivit să îndreptaţi ce se mai putea îndrepta. Nu v-aţi dovedit capabil de un asemenea gest. În această situaţie, mă simt îndreptăţit şi obligat să declar public că apreciez opiniile dumneavoastră despre Istoria modernă a României ca incalificabile şi impardonabile, probe ale unei ignoranţe ce vă descalifică. (Prefer să vorbesc despre ignoranţă pentru că încă refuz să vă suspectez de rea-credinţă, un păcat infinit mai periculos, când cel în cauză ocupă cea mai înaltă demnitate în stat)", afirmă Radu F. Alexandru într-o scrisoare deschisă către Traian Băsescu.
El îi reproşează şefului statului că s-a hazardat "într-o rapidă şi sumară judecată", apreciind că românii încă nu îşi aşează corect valorile", adăugând că în timp ce Traian Băsescu a concluzionat că Regele Mihai "a fost slugă la ruşi", ”pentru noi toţi şi pentru istorie, Antonescu rămâne responsabil de Holocaustul împotriva evreilor şi ţiganilor, ducerea lor în Transnistria”.
În continuare, Radu F. Alexandru îi mai spune preşedintelui că, "în goana după un răspuns «eroic», cu impactul cel mai puternic asupra telespectatorilor", a trecut însă peste un "amănunt" esenţial: cine era "ALIATUL - Adolf Hitler!".
"Aliatul pe mâna căruia a mers Ion Antonescu şi căruia i-a rămas fidel până în ultima clipă, trăgând România în cea mai dezastruoasă aventură din Istoria ei, s-a numit Hitler şi Germania nazistă. Respectarea obligaţiei faţă de un asemenea aliat îl poate absolvi pe Ion Antonescu de judecata neiertătoar