Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Lecţie” de politeţe, pedepsită cu un an de închisoare

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 25 martie 2013 ·

Un tânăr de 29 de ani din Iaşi a fost condamnat la finele săptămânii trecute la un an de închisoare cu suspendare după ce a fost acuzat de procurori de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.

Daniel Coca a ajuns în atenţie legii pentru o faptă produsă pe 13 august 2011. Atunci, potrivit anchetatorilor, tânărul a consumat băuturi alcoolice după care a pornit spre casa sa de pe strada Decebal. Înainte de a ajunge acasă, s-a intersectat cu un grup de opt tineri, aceştia salutându-l pe Coca. Întrucât ieşeanul nu a răspuns la salut, unul dintre tinerii din grup l-ar fi înjurat. Daniel Coca şi-a continuat drumul, iar când a ajuns acasă, s-a gândit la o metodă inedită de a le preda tinerilor o lecţie. A luat un cuţit şi o bâtă de baseball, pe care le-a lipit separat cu leocoplast de mâini. Ulterior a părăsit locuinţa şi s-a dus către grupul de tineri pe care i-a întrebat “dacă acum mai sunt şmecheri”, ameninţându-i că îi taie şi omoară şi că este dispus să meargă la puşcărie pentru ei. În momentul în care câţiva tineri s-au îndreptat spre agresor, Daniel Coca a rupt-o la fugă într-o magazie din apropiere. Sentinţa dată de Judecătoria Iaşi poate fi atacată cu recurs.

Un tânăr de 29 de ani din Iaşi a fost condamnat la finele săptămânii trecute la un an de închisoare cu suspendare după ce a fost acuzat de procurori de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.

Daniel Coca a ajuns în atenţie legii pentru o faptă produsă pe 13 august 2011. Atunci, potrivit anchetatorilor, tânărul a consumat băuturi alcoolice după care a pornit spre casa sa de pe strada Decebal. Înainte de a ajunge acasă, s-a intersectat cu un grup de opt tineri, aceştia salutându-l pe Coca. Întrucât ieşeanul nu a răspuns la salut, unul dintre tinerii din grup l-ar fi înjurat. Daniel Coca şi-a continuat drumul, iar când a ajuns acasă, s-a gândit la o

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 56 minute
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 15 minute
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00

Cancan acum 59 minute
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Dobre, em

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 2 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Un judecător polonez de rang înalt a cerut azil în Belarus

G4Media acum 15 minute
Un judecător polonez de rang înalt a cerut luni azil politic în Belarus, afirmând că face acest lucru în semn de „protest față de politica nedreaptă și dăunătoare a Poloniei” față de Belarus și Rusia, transmite Politico. În scrisoarea sa de demisie

UPDATE - Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte / Aglomeraţie şi pe DN 5 - FOTO

News.ro acum o ora
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 4 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum o ora
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 3 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Macron şi von der Leyen îl presează pe Xi al Chinei cu privire la comerţ în discuţiile de la Paris

Mediafax acum 4 ore
Xi s-a aflat în Europa pentru prima dată în ultimii cinci ani, într-o perioadă de tensiuni comerciale tot mai mari care includ investigarea de către Uniunea Europeană a industriilor chinezeşti, cum ar fi exporturile de vehicule electrice, în timp ce

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

16°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°