Capitolul 11 al noului program de guvernare este dedicat sectorului CDI (cercetare-dezvoltare-inovare). Şi în acest program, ca şi în cel trecut, sectorul CDI este considerat important la nivelul strategiilor naţionale. Analizând direcţiile de acţiune ale programului guvernamental se observă o preocupare în ceea ce priveşte aducerea cercetării mai aproape de zona aplicat-tehnologică. Se vorbeşte de cultivarea spiritului antreprenorial precum şi de apropierea întreprinderilor de instituţiile de cercetare, obiective care se regăsesc şi în Planul Naţional CDI (2007-2013). Acelaşi plan naţional spune că cercetarea trebuie să se transforme conceptual si practic din cheltuială în investiţie.
Până în 2020 România îşi propune o creştere a investiţiilor CDI ca pondere in PIB la 2%. Având în vedere nivelul actual în jur de 0,5% – se anunţă o creştere în termeni de volum considerabilă pentru că cei 2% se vor raporta la PIB-ul de la momentul respectiv. Luând în calcul media actuală EU-27 de 2% şi ţinta EU pentru 2020 de 3%, rezultă că, în ceea ce ne priveşte, ne aşteaptă un efort intens atât de creştere internă cât şi de încadrare în trendul european, mai ales că o bună parte din ţările EU sunt aproape sau deja depăşesc ţinta enunţată (Finlanda 3,8%, Suedia 3,4%, date Eurostat 2010). În comparaţie, Japonia investeşte peste 3,4% (2008) iar Statele Unite peste 2,7% (2008). Este clar că există o legătură directă între investiţia în CDI si competitivitate economică, poate exemplul cel mai elocvent al ultimei decade este Coreea de Sud, care concurează cu succes pe piaţa globală pe segmente tradiţional dominate de produse ale altor ţări.
Un subiect interesant de analizat este intensitatea contribuţiei financiare publice la acest efort. În principiu, sectorul public ar trebui să contribuie în jur de o treime la investiţiile in cercetare, restul fiind acoperit de sectorul
