Catalanii vânează un al patrulea titlu în era Guardiola, dar echipele lui Mourinho joacă tot timpul mai bine în al doilea sezon. Barcelona pleacă cu un mic avantaj, moral, în noul sezon, după ce a câştigat Supercupa Spaniei chiar în faţa marii rivale.
Astăzi începe campionatul în Primera Divison şi, ca de obicei, vom asista la o luptă pentru supremaţie între Barcelona şi Real Madrid. Villarreal a fost ultima echipă din ultimii şapte ani care a spart monopolul celor doi giganţi. În sezonul 2007-2008, „submarinul galben" a terminat pe poziţia a doua. E greu de crezut că va reuşi să repete această performanţă.
„Barcelona şi Madrid, faţă în faţă, fără ca altcineva să le ameninţe supremaţia", a scris „Marca" într-o prefaţă a noii ediţii de campionat. Catalanii vor un al patrulea titlu în era Guardiola, dar acest lucru va fi greu de realizat. „Al patrulea sezon este tot timpul diferit faţă de primul, deoarece motivaţia este alta. Suntem mai calmi, dar asta nu înseamnă că ne-am pierdut entuziasmul", a spus tehnicianul Barcelonei. Pentru a-şi asigura succesul şi în acest an, Pep a scos din buzunarele patronilor 55 de milioane de euro pentru a-i aduce pe Alexis Sanchez şi Fabregas. Dar nici Mourinho nu a stat cu mâinile în sân. I-a transferat pe Coentrao, Nuri Sahin şi Varane, şi nu are de gând să mai rateze câştigarea campionatului. „Echipele mele sunt mai bune în al doilea sezon, întotdeauna", obişnuieşte să spună el.
Şi are dreptate. La Porto şi Inter Milano a luat Liga Campionilor şi titlul în al doilea sezon, iar cu Chelsea a reuşit dubla. Dar, înaintea începerii campionatului, „The Special One" a primit o lovitură pe care nu a putut-o digera. A pierdut Supercupa Spaniei în faţa Barcelonei. După un 2-2 pe Bernabeu, Real s-a înclinat pe Camp Nou, scor 2-3. În finalul meciului retur, antrenorul portughez i-a băgat degetele în ochi lui Tito Vilanova, antre