Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La un click distanţă de ceea ce se întâmplă în mintea altuia. Cum va fi posibilă citirea gândurilor

Publicat in Gandul, joi 29 septembrie 2011 ·

Cercetătorii de la Universitatea din Berkeley din California au dezvoltat un sistem care poate capta activitatea vizuală din creierul uman şi o poate transpune sub forma unei imagini video digitale. În viitor, acest proces ar putea fi folosit pentru a înregistra şi reconstrui visele pe un computer şi pentru a citi gândurile cuiva, scrie Le Figaro. Această aplicaţie le va permite să se exprime olnavilor aflaţi în imposibilitatea de a vorbi. "Oamenii de ştinţă sunt pe punctul de a citi gândurile", titrează cotidianul francez.

"Acesta este un pas mare în ceea ce priveşte reconstruirea imaginilor din creier. Noi deschidem o ferestră către filmele din minţile noastre", a declarat Jack Gallant, neurolog şi profesor în cadrul universităţii californiene. "Experienţa noastră vizuală normală seamănă cu vizionarea unui film. Pentru ca tehnologia aceasta să poată fi aplicată, trebuie mai întâi să înţelegem cum procesează creierul aceste experienţe vizuale dinamice", a declarat Shinji Nishimoto, coordonatorul echipei de cercetători şi autorul studiului.

Cum au realizat experţii californieni experimentul Acest experiment a fost realizat pe trei persoane, membre ale echipei de cercetare, cu ajutorul unui scaner şi a unui computer capabile să decodeze semnale creierului, să reconstruiască imaginile din mintea subiecţilor şi să le convertească, în cele din urmă, într-un model informatic. Cei trei au vizionat trailerele unor filme, iar aparatul a înregistrat fluxul sangvin ce trecea prin cortexul vizual. Datele au fost introduse într-un soft care a decodat semnalele creierului generate de mişcările imaginilor, conectând informaţiile despre formă şi mişcare din filme cu acţiunile specifice ale creierului. Activitatea creierului a fost monitorizată cu ajutorul unui aparat IRM (Imagistică prin rezonanţă magnetică). Computerul a analizat imaginile, construind astfel o bază de

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 29 minute
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Județele care intră sub cod galben de ploi. Se vor înregistra descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină

Ziare.com acum 26 minute
Mai multe localităţi din judeţele Cluj, Sălaj, Gorj, Vâlcea şi Alba se află, duminică după-amiază, 5 mai, sub atenţionări nowcasting Cod galben vizând ploi, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină de mici dimensiuni. Administraţ

Madonna a atras 1,6 milioane de persoane la concertul gratuit de pe plaja Copacabana din Brazilia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Peste un milion de persoane s-au înghesuit pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, înfruntând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial "Celebration", relatează Reuters. Nisipul şi buleva

SUA Un șofer a murit după ce s-a izbit cu mașina de gardul Casei Albe

Ziua Constanta acum 25 minute
O maşină care circula cu viteză mare s-a izbit sâmbătă de unul din grilajele din perimetrul de securitate din jurul Casei Albe la Washington, iar şoferul a decedat, fără ca incidentul să fi constituit o ameninţare pentru securitate. O maşină care ci

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 7 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Circa 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice / Actuala infrastructură este depăşită şi nu mai corespunde necesităţilor reale,

G4Media acum 20 minute
Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală dedicată acestor pacienţi nu mai satisface cerinţele actuale, a transmis Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB

Netanyahu: Israelul nu va accepta un acord cu Hamas care cere încetarea războiului

News.ro acum 39 minute
După zvonurile care au circulat în weekend cu privire la presiuni internaţionale asupra Israelului pentru a accepta încetarea efectivă a războiului din Gaza ca parte a unui acord de eliberare a ostaticilor, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a transm

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 3 ore
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 5 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°