Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Menajeria de la Ilişeşti se deschide publicului

Publicat in Adevarul, duminică 17 mai 2009 ·

Judeţul Suceava are o grădină zoologică dar, din cauza lipsurilor financiare, obiectivul are puţine animale.

Singura grădină zoologică de stat din judeţ se află la Rădăuţi, dar efectivul de vieţuitoare de acolo este la jumătate faţă de cel adăpostit de menajeria privată a iubitorului de animale Dorin Şoimaru din comuna Ilişeşti. Aici sunt îngrijte aproape 400 de vieţuitoare dintre care se remarcă 27 reptile, şapte feline mari, adică cinci lei şi doi tigri, şapte ratoni, cinci babuini şi un macac japonez.

„Mai avem de pus la punct ultimele detalii, dar sper ca la jumătatea sau cel târziu la finele săptămânii viitoare, să inaugurăm menajeria”,

a spus Dorin Şoimaru, proprietarul colţului zoologic. Preţul de intrare va fi de 4 lei pentru adulţi şi 2 lei pentru copii şi grupuri organizate.

Zoo în toată regula

Proprietarul se mândreşte cu câte cinci specii de broaşte ţestoase, cu rarităţile cantor gigant şi ţestoasa-crocodil şi veveriţe europene, australiene, siberiane, degu şi zburătoare.

„În sfârşit, am unde să îmi duc copiii la sfârşit de săptămână. Una e să vadă animale la televizor şi altceva este să se afle lângă ele”, a spus suceveanul Marian Dumitraşcu. Dintre reptile se pot admira pitoni, două specii de boa, vipere de bambus, şarpele de grâne californian, iguana verde şi „dragonul” cu barbă. Pe lângă zeci de rozătoare, arici, viezuri, porci spinoşi şi un ţap de Camerun, mai atrag atenţia şapte specii de porumbei, câte patru specii de fazani şi papagali, trei specii de raţe şi una de păun.

Babuinii se dau în spectacol

Cel mai vesel ţarc este cel al babuinilor. Aici se află numeroase bârne şi trunchiuri de copac pe care maimuţele se vor căţăra. Un strop de modernitate va fi dat de caroseria unui automobil de epocă, în care cele două familii de babuini vor face călătorii imaginare.

Cei şapte ratoni, sau „ursuleţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum o ora
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

Asistent medical din Târgoviște, arestat după ce ar fi bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 22 minute
Un asistent medical de la un spital din Târgoviște a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a bătut două fete de 13 și 17 ani internate în secţia de psihiatrie a unității medicale. SpitalFoto: Inquam Photos / Justinel Stavaru Judecătorii dâmboviţen

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum o ora
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Concluziile lui Carlo Ancelotti după remiza dintre Bayern Munchen și Real Madrid - Ce l-a nemulțumit

HotNews acum 48 minute
​Carlo Ancelotti s-a declarat mulțumit de remiza obținută de Real Madrid pe terenul lui Bayern Munchen (2-2, manșă tur din semifinalele Champions League), însă au existat și lucruri care l-au deranjat pe antrenorul italian. Carlo AncelottiFoto: USA

Cel puţin 19 morţi în sudul Chinei, în urma surpării unei autostrăzi în provincia Guangdong. 28 de vehicule şi 49 de persoane implicate în surpare

News.ro acum o ora
Cel puţin 19 persoane au murit în noaptea de marţi spre miercuri în urma surpării unei autostrăzi în provincia chineză Guangdong (sud), anunţă presa de stat, relatează AFP. În total, 28 de vehicule au fost ”prinse” în surpare, potrivit postului publ

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum 3 ore
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

VIDEO O autostradă din China s-a prăbușit. Cel puțin 19 morți

HotNews acum o ora
O porțiune a unei autostrăzi s-a prăbușit miercuri dimineață în sudul Chinei, iar cel puțin 19 oameni au murit, au anunțat oficialii locali, conform Associated Press. Ambulanță din ChinaFoto: Johannes Neudecker / DPA / Profimedia Optsprezece mașini

Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este stabilă

News.ro acum 40 minute
Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi, la Spitalul Militar, este stabilă. Intervenţia chirurgicală la genunchi, efectuată în cursul zilei de lun

RMGC a solicitat prelungirea concesiunii Roşia Montană şi licenţe de exploatare pentru proiectele Bucium. Executată silit de România, Gabriel Resources a găsit bani la acţionari

News.ro acum 2 ore
Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer blocat de la Roşia Montană, a solicitat Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) prelungirea cu încă 5 ani a licenţei de concesiune pentru exploatare a perimetr

Vremea

București
acum

17°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

19°
mie.

10°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

8°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

20°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°