Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investitorii nu mai au încredere în România

Publicat in Adevarul, marți 10 august 2010 ·

Lipsa de predictibilitate, dar şi a unor politici fiscale coerente îi face pe oamenii de afaceri să-şi închidă buzunarele, cel puţin până la sfârşitul acestui an. Încrederea investitorilor în mediul de afaceri din România s-a înrăutăţit semnificativ în această vară, după trei trimestre de evoluţie pozitivă.

În România, noile măsuri de austeritate vor împinge ţara într-o nouă contracţie economică în acest an. Părerea investitorilor despre mediul de afaceri s-a deteriorat pentru prima dată în acest an, potrivit unui sondaj realizat de Reuters şi OeKB Austria.

Citeşte şi: Riscurile absorbţiei reduse a fondurilor - "Nu mai cereţi bani că oricum nu ştiţi să-i folosiţi"

Analistul economic Laurian Lungu consideră că lipsa de predictibilitate a dus la neîncrederea investitorilor în mediul de afaceri. „Nu poţi schimba legile de pe o zi pe alta, după bunul plac. Trebuie să ai o oarecare predictibilitate, pentru că decizia de a investi într-o ţară nu se ia pe loc", susţine specialistul. Lungu spune că Guvernul trebuie să aplice nişte politici economice coerente, însă credibilitatea executivului este o „bubă" atunci când vine vorba de încrederea investitorilor.

El susţine că dacă Guvernul Boc aplică strategia FMI pe termen scurt, are avea şansa să-şi recapete încrederea investitorilor. „Este greu pentru actualul Guvern, dar nu imposibil, să recapete încrederea celor care investesc în România. Cert este că până acum n-am sesizat niciun element de redresare", conchide Laurian Lungu.

Indicele încrederii oamenilor de afaceri în economie a scăzut în România la 11 puncte în luna iulie, de la 18 puncte în aprilie, potrivit rezultatelor sondajului Reuters şi OeKB Austria.

România, la braţ cu Bulgaria

La nivelul Europei Centrale şi de Est, indicele a urcat de la 21 la 23 în aceeaşi perioadă, cele mai puternice îmbunătăţiri fiind înregistrate în Uc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 8 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 4 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 6 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 4 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 3 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

HotNews acum o ora
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează News.ro citând BBC. politia din SpaniaFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 8 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 7 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 5 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Vremea

București
acum

12°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
sâm.

12°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

11°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/22°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
Timisoara
acum

12°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°
sâm.

9°/21°