Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicii de la Floreasca decid luni dacă Năstase poate fi transferat în penitenciar

Publicat in Jurnalul, duminică 24 iunie 2012 ·

Medicii de la

Spitalul Floreasca din Capitală vor decide, luni, dacă starea de sănătate a lui Adrian Năstase îi permite acestuia să fie transferat în penitenciar, hotărârea urmând să fie luată la solicitarea Poliţiei, au declarat reprezentanţii unităţii sanitare.

Potrivit surselor citate, Poliţia Capitalei a trimis vineri, la Floreasca, o solicitare referitoare la starea de sănătate a fostului premier, pentru a se şti dacă acesta poate fi mutat în petinenciar, în vederea executării pedepsei de doi ani de închisoare.

"Solicitarea a fost primită vineri, după ora 17.00, astfel că nu a putut fi înregistrată la Registratura unităţii sanitare. Acest lucru se va întâmpla luni, la ora 8.00, după care, la ora 10.00, o comisie specială de medici se va întruni pentru a decide dacă pacientul poate fi transferat", au mai pus cei de la Floreasca.

Din comisie vor face parte medicii care s-au ocupat de Năstase după internare, inclusiv cei din echipa care l-a operat, respectiv Şerban Brădişteanu şi Ioan Lascăr, dar şi un legist, au precizat aceleaşi surse.

Potrivit Poliţiei Române, procedura de încarcerare a fostului premier este încă în desfăşurare.

''Încă din seara zilei de 20 iunie a.c., imediat după primirea mandatului de executare de la Tribunalul Bucureşti, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a întreprins toate demersurile legale pentru punerea în executare a acestuia, conform prevederilor Codului de Procedură Penală. Deoarece, conform Codului de Procedură Penală, nu a fost întocmit procesul verbal de încarcerare şi persoana menţionată în mandatul de executare nu a fost încarcerată într-un loc de detenţie sau într-un penitenciar, se consideră că procedura de executare a mandatului nu a fost încheiată şi sunt continuate demersurile pentru punerea sa în aplicare'', precizează comunicatul de presă al Poliţiei,

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 33 minute
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 2 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum o ora
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Grindină în mai multe zone din ţară. Ce județe au fost afectate

Ziare.com acum o ora
Grindina a afectat mai multe gospodării din țară, afectând grădinile și livezile. Imagini cu ploaie torenţială însoţită de grindină au fost distribuite pe reţelele de socializare din mai multe zone din ţară, unde meteorologii au anunţat căderi impor

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 5 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 24 minute
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 3 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Acţiune a poliţiei israeliene într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită ca birou de Al Jazeera

Mediafax acum 2 ore
Poliţia israeliană a descins duminică într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită de Al Jazeera ca birou de facto, în urma unei decizii a guvernului de la Tel Aviv de a închide operaţiunile locale ale postului de televiziune deţinut de Qatar, au d

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

21°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°