Bursa de la Bucureşti a obţinut, vineri, cel mai mare rulaj din ultimele 20 de şedinţe Ultima şedinţă bursieră a săptămânii s-a remarcat printr-o lichiditate în creştere şi
Bursa de la Bucureşti a obţinut, vineri, cel mai mare rulaj din ultimele 20 de şedinţe
Ultima şedinţă bursieră a săptămânii s-a remarcat printr-o lichiditate în creştere şi aprecieri în segmentul societăţilor de investiţii financiare. Cu toate că doi dintre indici au trecut din nou pe minus, cu deprecieri modeste de această dată, lichiditatea dovedeşte faptul că investitorii au început să se întoarcă în piaţă.
Tranzacţiile încheiate, vineri, la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au cumulat 15,4 milioane de euro (56,8 milioane de lei), în condiţiile unui volum de 82,5 milioane de titluri transferate. Acţiunile celor mai lichide zece companii listate s-au ieftinit, în medie, cu 0,37%, indicele compozit a înregistrat o variaţie negativă nesemnificativă, de -0,03%, în timp ce indicele BET-FI a marcat o apreciere de aproape un punct procentual.
SIF-urile au asigurat aproximativ 30% din rulaj
Brokerii spun că sunt de aşteptat creşteri pe termen scurt. "Acestea vor fi susţinute, în principal, de convocatoarele adunărilor generale ale acţionarilor, care vin cu dividende sau acţiuni gratuite", spune Bogdan Milea, directorul Carpatica Invest.
Din segmentul societăţilor de investiţii financiare (SIF) s-a detaşat SIF Oltenia (SIF5), cu un total de 5,5 milioane de lei. Titlurile SIF5 au rămas la cotaţia de 3,2600 lei/acţiune. O creştere de 2,56% a revenit titlurilor SIF Transilvania (SIF3), care au închis la preţul de 1,6000 lei/acţiune. Şi titlurile SIF Banat Crişana (SIF1) au reuşit o apreciere de 0,75%, iar acţiunile SIF Muntenia (SIF4) au crescut cu 1,70%, până la 1,7900 lei/titlu. Rulajul obţinut, vineri, de societăţile de investiţii, a depăşit 16 milioane de lei, rep