După 18 ani, credincioşii greco-catolici din Reghin trăiesc un moment de bucurie şi împlinire spirituală cu ocazia noului locaş de cult, Catedrala “Adormirii Maicii Domnului”, care, începând cu luna august, îi primeşte în fiecare zi cu braţele deschise pe credincioşi, spaţiul interior al bisericii primind deja binecuvântarea Prea Sfinţitul Claudiu de la Blaj pe 12 august.
În cele trei parohii greco-catolice din Reghin, Iernuţeni, Reghin şi Apalina, sunt 2000 de credincioşi, binecuvântaţi acum de Dumnezeu cu un nou lăcaş, plin de lumină şi spiritualitate.
„În luna august a sosit mult aşteptatul moment de 18 ani, de când s-a început acest proiect al Catedralei Greco-Catolice în Reghin. În data de 12 august, Duminica, locaşul a primit binecuvântarea pentru a putea să începem să ne rugăm în aceasta “Casă a Domnului”. Catedrala Greco-Catolică din Reghin are hramul Adormirii Maicii Domnului, aşa că în perioada acestei mari sărbători avută loc pe 15 august, am putut să ne ţinem hramul în biserica nouă. Cei care au ales structura acestei biserici au combinat noul cu tradiţionalul, biserica noastră este una greco-catolică, ritul este bizantin, de aceea avem şi iconostas şi icoană în spatele sfântului altar”, ne-a declarat Părintele paroh Boitoş Ignat Florin, protopop al Reghinului
Bucuria credincioşilor în noua biserică
Credincioşii greco-catolici reghineni au, acum, un loc de rugăciune pe care îl onorează cu prezenţa în fiecare zi cu ocazia Sfintei Liturghii şi în zilele de duminică şi cu ocazia marilor sărbători creştine.
„În fiecare zi oficiem Sfânta Liturghie, dimineaţa la ora 8, iar în zilele de duminică şi la Marile Sărbători avem Liturghia Solemnă de la ora 10, urmate de alte devoţiuni specifice ritului nostru. Am observat că biserica în zilele de duminică şi de sărbători este arhiplină şi asta este un mare lucru pentru un preot, să