Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înţelegeri de peste an

Publicat in Jurnalul, joi 22 octombrie 2009 ·

Tradiţia populară spune că, la începuturi, Sfântul Gheorghe şi Sfântul Dumitru au făcut o învoială ce trebuia respectată cu stricteţe. Conform înţelegerii, Sfântul Gheorghe aducea primăvara, căldura şi înfrunzea pădurile.

Sfântul Dumitru (celebrat în calendarul ortodox la data de 26 octombrie), dimpotrivă, venea cu frig, anunţa iarna şi golea copacii de frunze. De asemenea, cel care nu respecta întocmai învoiala urma să fie omorât de celălalt. În mod ciudat, primele patru zile ce urmează Sâmedrului sunt atât de calde şi frumoase, încât sunt cunoscute sub numele de "vara lui Sâmedru".

Pastoral

În calendarul pastoral, "Sfântul Dumitru este ziua soroacelor pentru slujbe şi felurite închirieri, încheiate cu şase luni în urmă, la Sângiorz. Învoielile noi aduc prilejuri de aldămaşuri şi de veselie". (Tudor Pamfile - "Sărbătorile la români"). Şi tot la Sâmedru, ciobanii obişnuiesc să fie cu băgare de seamă, ca să vadă cum va fi iarna. Aşa se face că ei merg la stână şi aşază pe jos un cojoc, chiar în mijlocul oilor. Dacă pe el se va aşeza o oaie neagră, atunci iarna va fi numai bună. În schimb, dacă acolo îşi va găsi culcuşul o oaie albă, atunci urmează o iarnă grea şi geroasă. Ca să le fie animalele apărate de furia lupilor, gospodarii se feresc să lucreze, să deretice şi chiar să pieptene lână.

Învoieli

Unele învoieli se încheie, altele de-abia încep. Ciobanii şi stăpânii de oi pun la cale locul de păşunat, cota de lapte şi preţul pentru fiecare oaie. Înainte vreme, la sfârşit de octombrie se tocmeau din nou servitorii, fiecare primindu-şi răsplata după cât de vrednici fuseseră. "Atunci când se tocmesc din nou servitori pe la diferite trebi boiereşti. Unii dintre cei vechi zic că li câineşte inima şi nu mai voiesc să slujească înainte tot la cel ce fusese. Şi de aceea se zice la ziua Sf. Dumitru Câinii Sumedrului." (Th. S

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sebastian Burduja depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale: De cine le este frică nu vor scăpa / Camerele de supraveghere din zonă au surprins făptuitorii, tragerea lor la răspundere penală este doar o chestiune de timp

News.ro acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, a anunţat că depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale în Capitală, el afirmând că sunt camere de supraveghere în zonă care au surprins făptuitorii, iar tragerea lo

AstraZeneca anunţă că retrage vaccinul COVID-19 în toată lumea. Anunţul vine la câteva luni după ce a recunoscut un efect secundar rar. Totuşi compania spune că retragerea este motivată de cererea scăzută

Mediafax acum o ora
Vaccinul nu mai poate fi utilizat în Uniunea Europeană după ce compania şi-a retras în mod voluntar „autorizaţia de introducere pe piaţă”. Cererea de retragere a vaccinului a fost făcută pe 5 martie şi a intrat în vigoare ieri. Cereri similare vor

Actorul Ian Gelder, cunoscut din „Game of Thrones'”, a murit la 74 de ani

HotNews acum 46 minute
Actorul britanic Ian Gelder, care a interpretat rolul lui Kevan Lannister în serialul dramatic fantastic „Game Of Thrones”, a murit la vârsta de 74 de ani, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer de căi biliare, conform DPA/PA Media. Act

Cod galben de instabilitate atmosferică, până la ora 23.00, în mai multe zone din ţară / Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat / Vremea în Bucureşti - HARTA

News.ro acum 35 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o avertizare cod galben de furtuni, valabilă, până la ora 23.00, în mai multe zone din ţară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat. În Bucureşti, valorile termice vor fi î

Trei cutremure, în mai puțin de 24 de ore, în Maramureș. Toate au fost de suprafață și magnitudine redusă

Ziare.com acum 2 ore
Trei cutremure de suprafaţă, de magnitudine redusă, s-au produs în Maramureş, în mai puţin de 24 de ore. Marţi dimineaţă, în zona Maramureş, la ora 8,31, a avut loc un cutremur de magnitudine 2,4, la o adâncime de 3,4 km. Cutremurul s-a produs în ap

Cod galben de instabilitate atmosferică în 18 judeţe

Mediafax acum 21 minute
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Braşov. Potrivit ANM, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va ma

O realitate îngrijorătoare: conştientizarea scăzută a cancerului ovarian. 9 din 10 femei au experimentat simptome fără să le recunoască

Ziare.com acum 34 minute
Reprezentanții Spitalului CF Timişoara atrag atenţia, miercuri, 8 mai, de Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului Ovarian, că statisticile evidenţiază o realitate îngrijorătoare - conştientizarea scăzută a cancerului ovarian. Potrivit medicilor,

Echipa Facultății de Drept a UVT, premiată la Central and Eastern European Moot Competition (P)

Timpolis acum 40 minute
Foto: UVT Echipa Facultății de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara a obținut premiul pentru cele mai bune pledoarii scrise și un premiu individual de pledoarie la concursul Central and Eastern European Moot, competiţie desfăşurată în Cehia,

Cetățenii din Estonia vor putea să voteze la alegeri de pe telefoanele mobile

Ziare.com acum 20 minute
Estonii vor putea pe viitor să-şi exprime voturile în alegeri de pe telefoanele mobile, după ce Parlamentul de la Tallinn a aprobat marţi, 7 mai, un proiect de lege în acest sens înaintat de guvernul acestui stat baltic, membru al Uniunii Europene ş

Antrenorul Borussiei Dortmund și calificarea neașteptată în finala Champions League: „Este aproape ireal”

HotNews acum 35 minute
Borussia Dortmund a avut parte de un sezon plin de suișuri și coborâșuri, iar Edin Terzic s-a aflat de mai multe ori aproape de demitere. Echipa se află pe locul 5 în Bundesliga, dar a ajuns în finala Champions League, iar antrenorul în vârstă de 41

Vremea

București
acum

18°
mie.

14°/19°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

11°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

20°
mie.

13°/20°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

17°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°