Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Obligatiunile municipale, tranformate in credite

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 17 noiembrie 2010 ·

Primarul Lungu se intalneste la sfarsitul saptamanii la Paris cu bancherii de la DEXIA KOMMUNALKREDIT pentru transformarea obligatiunilor municipale de 500 de miliarde de lei vechi in intr-un credit pe cel putin 20 de ani. Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu a declarat ieri ca la sfarsitul acestei saptamani va pleca in Franta unde, vineri, la Paris, se va intalni cu o parte a conducerii Bancii DEXIA KOMMUNALKREDIT Bank AG Viena, pentru a-i convinge pe acestia sa fie de acord cu transformarea obligatiunilor municipale in valoare de 500 de miliarde de lei vechi, din care mai sunt de cheltuit 180 de miliarde de lei vechi intr-un credit. "Am dori ca acest credit sa fie pe termen lung, de cel putin 20 de ani. Este stiut faptul ca din cauza crizei, obligatiunile nu mai au cautare pe piata. Emiterea unor astfel de obligatiuni ar insemna cheltuieli inutile de circa 50.000 de euro, care, din experienta altor administratii locale nu s-au vandut", a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu. Pana acum, din cele 500 de miliarde lei vechi aferente emiterii de obligatiuni municipale, au fost cheltuite 320 de miliarde de lei vechi. Contractul de creditare pentru emisiunea de obligatiuni municipale a fost semnat pe 16 aprilie 2008, la Suceava, de catre seful administratiei sucevene, Ion Lungu, si directorul DEXIA KOMMUNALKREDIT Bank AG Viena, Wolfgang Viehauser, imprumutul fiind cel mai mare angajat de primaria municipiului Suceava in ultimii ani. Sursa: Obiectiv de Suceava Primarul Lungu se intalneste la sfarsitul saptamanii la Paris cu bancherii de la DEXIA KOMMUNALKREDIT pentru transformarea obligatiunilor municipale de 500 de miliarde de lei vechi in intr-un credit pe cel putin 20 de ani. Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu a declarat ieri ca la sfarsitul acestei saptamani va pleca in Franta unde, vineri, la Paris, se va intalni cu o parte a conducerii Bancii D

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum o ora
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 3 ore
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Cum vrea Bode să ne aducă în dictatură

NapocaNews acum o ora
PL-X nr 776/2023 acesta este numărul propunerii legislative pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul ordinii și siguranței publice. Propunerea legislativă a venit din partea a 12 deputați PNL în frunte cu inteligentul electr

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Copilul pelestinian salvat din burta mamei decedate a murit în spitalul din Gaza. „Familia este complet distrusă”

Ziare.com acum 2 ore
Un copil palestinian prematur salvat din pântecele mamei sale la scurt timp după ce femeia a fost ucisă într-un atac aerian israelian a murit, a declarat unchiul copilului, conform The Guardian. Sabreen Jouda a murit joi într-un spital din Gaza, dup

Blinken afirmă că SUA au văzut dovezi că China încearcă să influenţeze viitoarele alegeri prezidenţiale

HotNews acum o ora
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA au constatat existenţa unor dovezi ale încercărilor chineze de a „influenţa şi, probabil, interfera” cu viitoarele alegeri din Statele Unite, în pofida angajamentului anterior al liderului

Sărbătoare pe 27 aprilie 2024. Zi mare în calendarul ortodox!

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Simeon, episcopul Ierusalimului, ruda Domnului. Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Traian, fecior al logodnicului Iosif şi frate al lui Iacov; pe acesta lu

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum 3 ore
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Va permite Kievului să „stabilizeze prima linie” VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Lloyd Austin, ministrul american al Apărării a anunţat vineri, 27 aprilie, o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un moment în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierile în livră

Vremea

București
acum

18°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

15°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°