Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liderii PSD au planuit sa-i confiste presedintelui Golden Blitz-ul

Publicat in HotNews, miercuri 5 octombrie 2005 ·

In sanul conducerii PSD s-a nascut ideea unei actiuni de imagine prin care social-democratii sa-i dea o lovitura nimicitoare presedintelui Traian Basescu. La ora consultarilor de la Cotroceni, liderii PSD ar fi trebuit sa tina o sedinta informala tocmai in fieful sefului statului, restaurantul Golden Blitz, locul unde Traian Basescu obisnuieste sa organizeze multe dintre intalnirile sale.

Dar lovitura PSD a fost dejucata de neintelegerile dintre liderii partidului Mircea Geoana si Adrian Nastase. Ceea ce s-a vrut a fi o replica la consultarile de la Palatul Cotroceni, unde PSD a decis sa nu participe, s-a transformat intr-un fiasco. Cei doi lideri de marca ai principalului partid de Opozitie nu au reusit sa se puna de acord daca este bine sau nu sa se faca acest gest.

O idee plecata se pare, conform unor surse din partid, din zona presedintelui executiv Adrian Nastase, cum ca nu ar fi rau ca sa aiba loc niste consultari informale, mediatizate, evident, de presa, tocmai la Golden Blitz, a agitat apele in partid. Cu atat mai mult cu cat presedintele partidului, Mircea Geoana, avea programata o aparitie in direct la o televiziune.

Cum nu se putea organiza actiunea "Golden Blitz" fara presedintele PSD, s-a luat in calcul renuntarea la aparitia televizata in favoarea deplasarii in grup la restaurant. Dupa lungi discutii, destul de agitate, s-a hotarat ca nu este cazul sa se mai organizeze aceasta intalnire informala si cu atat mai putin la restaurantul de suflet al presedintelui Basescu.

Inca o data, comunicarea in interiorul partidului a fost defectuoasa. Desi se stia chiar de la inceputul saptamanii ca, in ziua consultarilor, Geoana ar fi trebuit sa tina o conferinta de presa, responsabilitatea a fost pasata pe umerii deputatului PSD Vasile Puscas. El a trebuit sa scoata castanele din foc fara sa spuna nimic din ceea ce s

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi turiști australieni și unul american, găsiți cu câte un glonț în cap, pe fundul unui puț din Mexic

Ziare.com acum 28 minute
Autorităţile mexicane au confirmat, duminică, faptul că americanul şi cei doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului sunt morţi, după ce trupurile lor au fost identificate de părinţi, relatează Reuters. Trupurile

LIVE Război în Ucraina - ziua 803: Atac rusesc cu drone în Ucraina / Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa

HotNews acum 27 minute
​Ucrainienii au sărbătorit al treilea Paşte sub focuri de armă, în timp ce trupele ruseşti sunt tot mai aproape de a ameninţa unele dintre oraşele cheie din estul țării. O femeie a murit şi alte 17 persoane au fost rănite în urma atacurilor ruşilor

Atac teribil în Irlanda de Nord: Un bărbat a fost găsit ţintuit de un gard cu cuie bătute în mâini

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Surpriză imensă la Miami: Lando Norris a câştigat a şasea etapă a sezonului de Formula 1. "Era timpul, nu-i aşa?"

News.ro acum 7 ore
Lando Norris (McLaren) a produs o surpriză mare duminică seară în Formula 1, el câştigând Miami Grand Prix, a şasea etapă a sezonului. Pentru britanic este primul succes în Formula 1. "Era timpul, nu-i aşa?! Ce cursă. Aşteptam de mult timp. În sfârş

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Bernard Hill. Actorul din Titanic și Stăpânul Inelelor avea 79 de ani VIDEO

Adevarul acum 13 ore
Actorul Bernard Hill, cunoscut în special pentru rolurile din Titanic și Stăpânul Inelelor a murit la vârsta de 79 de ani. El a jucat în rolul Căpitanului Edward Smith, în filmul câștigător al Oscarului din 1997 și pe Regele Théoden, din Stăpânul In

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 12 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Hamas anunţă că ultimele negocieri pentru încetarea focului s-au încheiat. Israelul promite o operaţiune militară în "viitorul foarte apropiat"

News.ro acum 9 ore
Ultima rundă de negocieri pentru încetarea focului în Gaza s-a încheiat la Cairo după "discuţii aprofundate şi serioase", a anunţat duminică gruparea militantă Hamas, reiterând cereri cheie pe care Israelul le-a respins din nou. După primele semne d

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°