Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lukaşenko: Atentatul din Minsk este rezultatul "democraţiei excesive" şi greţoase

Publicat in Romania Libera, joi 21 aprilie 2011 ·

Preşedintele belarus, Aleksandr Lukaşenko, a apreciat joi că atentatul mortal comis la metroul din Minsk este rezultatul "democraţiei excesive" şi "greţoase" pe care susţine că a lăsat-o să se instaleze înaintea alegerilor prezidenţiale pentru a face pe plac Occidentului, relatează AFP, citat de Mediafax.

"Noi, puterea, suntem de vină", a declarat el, în cadrul discursului său anual în faţa Parlamentului.

"Înaintea alegerilor prezidenţiale, am devenit atât de democratici încât acest lucru îţi dădea accese de greaţă", a afirmat el, făcând referire la alegerile din decembrie, în urma cărora a fost reales cu aproape 90 la sută din voturi şi care au fost urmate de reprimarea violentă a opoziţiei.

După atentatul de la metroul din Minsk, de la 11 aprilie, soldat cu 13 morţi, mai mulţi suspecţi au fost arestaţi, între care trei opozanţi ai regimului Lukaşenko, aflat la putere de 16 ani.

Autorităţile belaruse nu au explicat încă motivele autorilor acestui atac.

"Până în prezent nu am găsit piste care să ducă la lumea criminală sau politică. Dar examinăm toate aceste ipoteze", a continuat preşedintele belarus.

Lukaşenko a reluat în acest discurs atacurile obişnuite la adresa occidentalilor, care vor "să pună ţara în genunchi", sub pretextul democratizării. "Ei vor să pună în genunchi tânărul nostru stat suveran", a afirmat el.

"Mai întâi proferează ameninţări politice, nedorind să recunoască rezultatele prezidenţialelor, apoi întocmesc liste negre (cu funcţionari al căror acces este interzis în Europa şi Statele Unite), introduc sancţiuni economice, apoi generează panică pe piaţa schimburilor şi organizează un dans macabru după atentat", a continuat el.

Europa şi Statele Unite, care denunţă de mai mulţi ani reprimarea libertăţilor în Belarus, au criticat în ultimele luni procesele opozanţilor şi represiunea care au avut loc după al

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest

Press Alert acum o ora
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. „Gabriel şi ghidul său șerpaș au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniş

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

VIDEO Incendiu masiv la sediul gigantului farmaceutic danez Novo Nordisk

HotNews acum o ora
Un incendiu de proporții a cuprins miercuri clădirea de birouri a gigantului farmaceutic danez Novo Nordisk, în apropiere de Copenhaga, au anunţat pompierii din capitala daneză, transmite AFP. Incendiu masiv la sediul gigantului farmaceutic danez No

Ciucă: România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO

Mediafax acum 31 minute
„România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO. Însă, apărarea începe acasă, unde avem datoria de a consolida două direcţii esenţiale: revigorarea industriei de apărare şi adaptarea la ameninţările actuale”, reiese din

Procentul de candidate înscrise la alegerile locale, 24% / Cele mai multe femei se regăsesc pe listele partidului Dianei Şoşoacă - Expert Forum

HotNews acum 33 minute
O analiză realizată de Expert Forum privind alegerile locale din acest an arată că procentul femeilor aflate pe listele de candidați continuă să crească ușor în raport cu localele din 2016 și 2020. Dintre primele 10 partide ca număr de candidaturi d

Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie, spune ministrul britanic al apărării

News.ro acum o ora
Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de "umbrela de protecţie" a acesteia, ar trebui să fie determinate să se alăture alianţei militare, a declarat miercuri secretarul britanic al apărării, Grant Shapps, citat de POLITICO. Într

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 5 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă, extinsă în mai multe comune din județul Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Începând de astăzi, 22 mai 2024, Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC mai integrează 7 municipii reședință de județ și alte 26 de unități administrativ-teritoriale. Direcția Generală pentru Evidența Persoa

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mie.

15°/24°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°