Oraşul Târgu Jiu găzduieşte, timp de două zile, Final Four la baschet, miza competiţiei fiind câştigarea Cupei României. Energia Rovinari, CSU Asesoft Ploieşti, CSU Cuadripol Braşov şi CS Otopeni sunt echipele calificate în turneul final al Cupei României ce va avea loc sâmbătă şi duminică, începând cu ora 17.00, în Sala Sporturilor din Târgu Jiu. CSU Cuadripol Braşov şi CS Otopeni se vor înfrunta în prima semifinală (ora 17.00), iar două ore mai târziu, Energia Rovinari va încerca să elimine din competiţie cel mai puternic adversar din baschetul românesc, CSU Asesoft Ploieşti. Învingătoarele din prima zi vor juca duminică, de la ora 19.00, pentru câştigarea trofeului, iar învinsele, de la ora 17.00, pentru locul trei. Deşi a pierdut de fiecare dată în sezonul regulat în faţa ploieştenilor, antrenorul grupării gorjene, Theo Evans, consideră că echipa sa are şanse să elimine favorita din drumul spre un nou trofeu. „Avem şanse mari, jucăm acasă, am urmărit Asesoftul la toate meciurile pe care le-au avut în ultimul timp, chiar şi cel de la Craiova, pe care l-au pierdut. Suntem pregătiţi pentru ei şi avem şanse mari să-i învingem", a spus Evans. Americanul crede că apărarea va fi cheia succesului. „Cheia jocului va fi în apărare şi la recuperare. Ei au sportivi care joacă foarte bine în atac şi cu siguranţă vor marca, dar trebuie să-i punem în dificultate de fiecare dată şi să-i forţăm să greşească. Dacă-i laşi să joace cum vor ei, va fi foarte greu. Apărarea şi recuperarea sunt obiectivele de joc pe care ni le propunem în acest joc", a mai spus Evans. Premieră şi pentru Theo Evans Capacitatea Sălii Sporturilor din Târgu Jiu va fi mărită cu aproximativ 500 de locuri special pentru acest eveniment, urmând să fie amplasate în spatele panourilor tribune mobile. Intrarea la un meci costă trei lei, abonaţii clubului Energia beneficiind de intrare gratuită doar la jocurile gr