Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Italia, şocată de un violator român

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 21 aprilie 2008 ·

Un nou caz de cruzime extremă, în care este implicat un cetăţean român, zguduie opinia publică din Italia. După modelul „Mailat“, un imigrant român este acuzat că, la sfârşitul săptămânii trecute, a înjunghiat şi a violat o femeie, în vârstă de 31 de ani, de naţionalitate africană, aflată la studii în capitala Italiei. De data aceasta, victima a scăpat cu viaţă, după ce doi tineri au văzut toată scena şi au sunat la 112. Carabinierii l-au prins în flagrant pe agresor, iar, în prezent, românul se află în arest.

1 /.

Cazul a redeschis răni mai vechi pentru italieni, abia uitate după recentul caz „Mailat“. Aflată în plină campanie electorală, Italia a transformat rapid cazul în subiectul zilei.

Violul comis de românul Ioan Rus a reanimat dezbaterea politică pe tema securităţii cetăţenilor italieni şi a generat un schimb de replici al candidaţilor la Primăria Romei, care se înfruntă peste o săptămână în cel de-al doilea tur de scrutin.

Dovezile confirmă: românul este vinovatul

Incidentul a avut loc în noaptea de joi spre vineri, în Gara La Storta, din cartierul Via Cassia. Acolo, Ioan Rus, în vârstă de 37 de ani, imigrant român, aflat la muncă, fără forme legale, şi-a ochit victima: o africancă din statul Lesotho, în vârstă de 31 de ani, aflată la studii la Universitatea „La Sapienza“ din Roma.

Potrivit ofiţerilor români aflaţi la Roma, Rus a urmărit-o cu un cuţit ascuns în mânecă până la ieşirea din gară. Când au ajuns într-un loc întunecat, acesta a obligat-o să meargă cu el într-o zonă izolată din apropiere.

„Aici a înjunghiat-o în partea dreaptă a stomacului, a lovit-o peste faţă de mai multe ori şi apoi a violat-o. Doi tineri, care treceau cu maşina prin zonă, au chemat forţele de ordine. Nu se mai pune problema «dovezilor insuficiente » pentru că acesta a fost prins de carabinieri în

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, vineri dimineața. Județul în care a avut loc seismul de 3,5 grade

Ziare.com acum 26 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum o ora
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Muzeul Luvru se transformă în sală de sport înainte de Jocurile Olimpice de la Paris - VIDEO

News.ro acum o ora
Pentru a marca Jocurile Olimpice din Franţa, Muzeul Luvru propune sesiuni sportive matinale în mijlocul unora dintre cele mai frumoase colecţii ale sale. Cel mai vizitat muzeu din lume oferă o nouă experienţă "Courez au Louvre", "o sesiune de pregăt

Un tribunal ucrainean dispune arestarea preventivă a ministrului demisionar al agriculturii

News.ro acum 55 minute
Un tribunal ucrainean a ordonat vineri ca ministrul agriculturii, Mîkola Solski, care îşi anunţase joi demisia, să fie plasat în arest preventiv în urma acuzaţiilor privind implicarea sa într-o achiziţie ilegală de terenuri deţinute de stat în valoa

Cutremur în Buzău. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 51 minute
Seismul cu magnitudinea ml 3,5 a avut loc la ora 2.05, adâncimea de 141.9 km. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Focşani, Sfântu-Gheorghe, Buzău, Braşov şi Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Macron avertizează că Europa e în pericol și propune dotar

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum 2 ore
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Horoscop pentru vineri, 26 aprilie 2024! Se anunță petreceri și întâlniri romantice pentru unii nativi

Ziua Constanta acum o ora
Berbec S-ar putea sa iei legatura cu cineva aflat departe de granitele tarii sau sa te ocupi de detaliile unei calatorii. Amblele variante iti sunt sustinute de astre, asa incat bucura-te de tot ce ti se iveste acum. Pe de alta parte, iti sunt recom

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum 2 ore
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum 2 ore
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

Vremea

București
acum

11°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

vin.

6°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°