Vântul puternic opreşte transportul pe cablu, în Poiana Braşov
Până marţi, la ora 14.00, Braşovul este sub avertizare de vânt puternic, care va atinge la rafală viteze de 70 de kilometri pe oră, iar la munte chiar de 90 de kilometri pe oră, viscolind şi spulberând zăpada. Din această cauză, instalaţiile de transport pe cablu, în special cele care fac legătura cu Vârful Postăvarul, respectiv telegondola şi Telecabina Kanzel vor fi oprite.
Stare pârtiilor din Poiană este foarte bună stratul de zăpadă măsurând 60 de centimetri atât în Postăvarul, cât şi pe Pârtia Bradu. La finele săptămânii trecute, cele mai utilizate pârtii au fost: Bradul, Lupului, Drumul Roşu şi Sulinar, unde starea zăpezii este foarte bună.
Instalaţiile pe cablu care vor funcţiona în condiţii de vânt puternic sunt Telecabina Capra Neagră, Telescaunul Ruia, Telescaunul Lupului şi teleschiurile de pe Bradul, Stadion şi Ruia.
IARNĂ ASPRĂ. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de intensificări de vânt valabilă până marţi, la prânz. Vântul va avea intensificări temporare în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile estice, unde vitezele la rafală vor fi de 55-70 km/h. La munte, rafalele vor depăşi 90 km/h, viscolind sau spulberând zăpada. Temperaturile rămân la amiază semnificativ sub limita îngheţului: minus 12 grade la Vârful Ceahlău-Toaca, minus 7 minus 6 grade la Păltiniş şi Semenic şi minus 5 minus 4 grade la Predeal, Sinaia şi Stâna de Vale. Vântul puternic opreşte transportul pe cablu, în Poiana Braşov
Până marţi, la ora 14.00, Braşovul este sub avertizare de vânt puternic, care va atinge la rafală viteze de 70 de kilometri pe oră, iar la munte chiar de 90 de kilometri pe oră, viscolind şi spulberând zăpada. Din această cauză, instalaţiile de transport pe cablu, în special cele care fac legătura cu Vârful Postăv