Mesajul a fost trimis. Multumesc!

OTV emite din nou. Televiziunea poporului are sediul la Vatican

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 16 octombrie 2013 ·

OTV, postul patronat de Dan Diaconescu, și-a reluat emisia online. ”Televiziunea poporului” are sediul la Vatican, la parterul unei biserici.

OTV, a cărui licenţă a fost ridicată de CNA la începutul acestui an, pe 22 ianuarie, a reluat emisia după ce patronul Dan Diaconescu a achiziționat o licență în Italia.

Prima emisiunea este un matinal prezentat chiar de patronul televiziunii.

”Este chiar într-o clădire a Vaticanului. Este un fel de biserică, iar la parterul acestei biserici avem noi 500 de mp. Oricum, din Italia va fi realizată doar emisiunea mea. În București va fi un punct de lucru al OTV. De acolo se vor face toate emisiunile, mai puțin a mea. Studioul din București va fi conectat cumva cu cel din Italia. Avem și o emisiune dedicată direct italienilor pe frecvența de care spuneam mai devreme, iar pentru ei, dacă se poate, am vrea să subtitrăm în italiană toate emisiunile OTV. Legislația e mai permisivă aici. Am obținut și rezidență de Vatican.”, a spus Dan Diaconescu într-un interviu pentru paginademedia.ro

Prin achiziționarea unei licențe din străinătate Dan Diaconescu a reușit să fenteze deciziile şi controlul CNA care sunt exercitate doar pe teritoriul României şi pentru licenţele audiovizuale înregistrate în România.

TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:PRELIMINARII CM 2014: România - Estonia 2-0. Tricolorii sunt la barajul pentru Mondiale!ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Cum s-a prefăcut Victor Ponta că vinde CFR Marfă, iar Gruia Stoica, că o cumpărăUltimul „tun” al lui Fenechiu ca ministru, blocat de lege

TOP 3 ARTICOLE POPULARE:Aşa arată o călătorie cu cel mai aglomerat tren din lume | GALERIE FOTOHoroscopul lui Dom' Profesor: Astăzi sunt avantajate zodiile...Am schimbat soţul cu ceva care m-a refăcut”, spune o VEDETĂ. Cu ce?

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum 43 minute
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

Cutremur la Rapid! Daniel Niculae, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

Gazeta Sporturilor acum 29 minute
Daniel Niculae, președintele de la Rapid, va fi urmărit penal în cazul materialelor pirotehnice care a cutremurat fotbalul românesc în martie.

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Mediafax acum o ora
Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale regelui. Planurile funerare pentru Regele Charles ar fi început după moartea Reginei Elisabeta a II-a în 2022. După anunţul prognosticului de cancer

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 3 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Un băiețel de 6 ani din Gorj, scos ilegal din țară și dus în Germania. Părinții, bănuiți că l-au vândut pentru câteva sute de lei

HotNews acum 25 minute
Este anchetă în județul Gorj, după ce un băiețel de șase ani a fost scos din țară cu o procură falsă și dus în Germania. Potrivit unor surse citate de News.ro, părinții sunt bănuiți că l-au vândut pe micuț pentru o sumă de câteva sute de lei. Copilu

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 2 ore
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 5 ore
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 5 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Ciolacu, despre riscul împărțirii voturilor susținătorilor PSD din București între Piedone și Firea: Nu împarte nimeni niciun vot

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a precizat vineri că „nu împarte nimeni niciun vot”, întrebat fiind dacă nu există riscul ca voturile susținătorilor PSD din București să fie împărțite între Gabriela Firea și Cristian Popescu Piedone. Premierul a reiterat c

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

13°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°