Dacă refuză să mai meargă la şcoală, se ceartă cu părinţii, plânge des, minte, fură şi se refugiază în calculator sau în găşti dubioase e rândul psihologului să intervină. Sursa: SHUTTERSTOCK
Dacă micuţul activ şi vesel de ieri devine retras şi tăcut, dacă şcolarul eminent de ieri refuză astăzi cu înverşunare să meargă la şcoală, dacă suferă, devine nervos şi plânge din orice, dacă părinţii nu se mai înţeleg cu el e cazul să stea de vorbă cu un psiholog.
Şi dacă micuţul se ataşează excesiv de un adult, un prieten ori de calculator trebuie să se intervină. De vină pentru manifestări pot fi presiunile din familie sau de la şcoală, hiperbolizate de mintea copiilor, ori dragostea sufocantă a părinţilor .
Părinţii violenţi şi cei prea protectivi, la fel de "nocivi"
Portretul tipic al copilului problematic poate fi schiţat uşor: fură, minte, se bate "în curtea şcolii", se izolează de colegi şi de prieteni sau intră în anturaje suspecte, e complexat, are note proaste, nu are chef de lecţii, dar îşi varsă amarul în calculator, jocuri sau în mâncare (fie exagerează, fie o refuză), face din adulţi duşmani. Cu cât părinţii sunt mai abili şi depistează mai repede problema, cu atât şansele să se rezolve cresc.
Armonia psihică a copilului se strică în primul rând în familie. Dacă părinţii se ceartă zi şi noapte sau dacă au divorţat, dacă tatăl o loveşte şi o jigneşte pe mamă, dacă sunt prea ocupaţi să-i mai acorde copilului atenţie, dacă îi strigă zi şi noapte notele proaste şi îl asigură că nu va face nimic în viaţă, copilul va percepe aceste lucruri ca fiind normale şi va adopta la rândul lui acelaşi comportament.
"Şi grija exagerată, dragostea sufocantă, controlul la sânge al părinţilor, pretenţiile prea mari sunt la fel de nocive pentru copil şi destabilizează echilibrul cu el, cu societatea", atrage atenţia