Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bulgarii din Stoianovca, în vârtejul războiului

Publicat in Historia, miercuri 1 iunie 2011 ·

Stoianovca sau Stoieneşti, din actualul raion Cantemir, din dreapta Prutului, este locul unde, în iunie-iulie 1941, s-au dat unele dintre cele mai crâncene lupte la hotarul româno-sovietic. Mărturie a luptelor sângeroase sunt cimitirul eroilor români, reamenajat în anul 2006, sau memorialele gloriei militare sovietice care mai sunt păstrate de autorităţile locale, dar şi de pichetul de grăniceri din localitate. În satul Stoianovca, populat preponderent de bulgari, am găsit-o la poartă, cu un toiag în mână, pe Marina Râbacova, o bătrână în vârstă de 80 de ani, care îşi aminteşte vag despre primele zile de război: „Eram mică pe atunci, dar parcă mai aud şi azi bubuiturile şi văd oamenii speriaţi ce căutau unde să se ascundă. Toţi căutau un loc mai sigur. La început s-au adăpostit în Victorovca, apoi mai departe de lupte, la Chiriet-Lunga“, povesteşte bătrâna şi mă sfătuieşte apoi să caut un localnic, cu care să stau de vorbă. „Eu, de fapt, sunt din Victorovca şi doar după război am venit în Stoianovca, unde m-am căsătorit“. Au plecat din sat de frica bombardamentelor „Cele mai sângeroase lupte s-au dat aici, lângă satul nostru, şi nu la Ţiganca, aşa cum se vorbeşte sau se scrie“, susţine Vasili Iancev, în vârstă 78 de ani, locuitor al satului Stoianovca. „Aveam 8 ani când a început războiul. Ceea ce îmi amintesc e că la 22 iunie 1941, pe la ora patru sau cinci dimineaţa, am fost treziţi din somn de bubuituri puternice. Casa noastră se cutermura, iar geamurile zăngăneau. Tata a ieşit afară şi a văzut mulţi militari care alergau înarmaţi cu puşti şi mitraliere. Împuşcăturile nu mai conteneau, iar atunci când casele de la marginea satului au început să ardă, părinţii au decis că e mai bine să ne evacuăm. Aşa că am luat şi am încărcat ce a încăput în căruţă şi ne-am dus la Victorovca, un sat aflat la o distanţă de 10-15 kilometri. Pe la amiază cred că deja părăsisem satu

Articolul in Historia >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 4 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 8 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 3 ore
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 5 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 5 ore
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 13 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Stoltenberg dă asigurări într-un discurs la Berlin că Ucraina încă mai poate învinge Rusia şi cere Occidentului să-şi respecte promisiunile cu privire la trimiterea de ajutoare militare. ”În ultimele luni, aliaţii din NATO nu au oferit susţinerea promisă”

News.ro acum 6 ore
Ucraina poate încă să înfrângă Rusia, a apreciat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg într-un discurs, la Berlin, şi a dat asigurări că nu este prea târziu ca Kievul să învingă - cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile în privin

SUA anunţă o nouă tranşă de şase miliarde de dolari de ajutor destinat Ucrainei, care include rachete de tip Patriot

News.ro acum 4 ore
Secretarul american al Apărării Lloyd Austin a anunţat vineri un nou ajutor militar - în valoare de şase miliarde de dolari - destinat Ucrainei, în contextul în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierea livrărilor americane către Kiev, du

Vremea

București
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/21°
mar.

11°/14°
Iasi
acum

sâm.

8°/20°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

10°/22°
Constanta
acum

sâm.

8°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

sâm.

5°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

10°/22°