BCR Asigurari, una dintre cele mai mari companii de pe piata locala de profil, a incheiat anul trecut cu o pierdere de 55,5 milioane de lei (circa 13 milioane de euro), de aproape zece ori mai mare decat cea inregistrata in 2008, potrivit raportului anual publicat de companie.
Astfel, veniturile totale ale asiguratorului controlat de austriecii de la Vienna Insurance Group au fost de 778,3 milioane de lei (184 mil. euro), in timp ce cheltuielile totale s-au ridicat la 833,8 milioane de lei (197 mil. euro).
Compania a trecut astfel prin al doilea an consecutiv de pierdere, in conditiile in care inainte de 2008 a avut ani cu profit.
In 2009 BCR Asigurari a inregistrat venituri din prime de asigurare in valoare de 594,1 milioane de lei (140,8 mil. euro), in crestere cu 7%, in timp ce veniturile din activitatea de reasigurare au fost de 108 milioane de lei.
Despagubirile platite de BCR Asigurari s-au ridicat la 387,6 milioane de lei. Compania si-a majorat recent capitalul social cu suma de 12 milioane de euro, putin sub suma decisa la inceputul anului de actionari, de 13 milioane de euro.
Pentru 2010 asiguratorul si-a propus o majorare de 9% a veniturilor din prime si mentinerea printre primii cinci asiguratori de pe piata locala. Compania vinde numai polite de asigurari generale.
"In 2010 BCR Asigurari are ca principale obiective - in conditiile de diminuare a efectelor crizei si a unei posibile relansari a economiei - cresterea productivitatii retelei proprii care sa conduca la o crestere de 9% (a veniturilor din prime - n. red.) fata de 2009 si obtinerea rezultatului financiar previzionat", se arata in raportul anual. BCR Asigurari este condusa de Mihai Tecau, care ocupa pozitia de presedinte al directoratului. La sfarsitul anului trecut compania avea un grad de solvabilitate de 1,03 si un coeficient de lichiditate de 1,15.
Aces