Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angel Tîlvăr: Rolul familiei trebuie regândit fundamental

Publicat in Monitorul de Vrancea, miercuri 5 iunie 2013 ·

Deputatul PSD de Vrancea, Angel Tîlvăr, preşedintele Comisiei pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport a Camerei Deputaţilor, a declarat că trebuie regândit fundamental rolul familiei şi al şcolii în procesul de educaţie. El spune că de multe ori copiii cad victime abuzurilor de tot felul, fără ca societatea să ia măsuri concrete de eradicare a acestor abuzuri.

Deputatul vrâncean a făcut această declaraţie în contextul în care pe 4 iunie se comemorează, în fiecare an, Ziua Internaţională a Copiilor victime ale agresiunii. „Atât noi, cât şi întreaga lume contemporană trebuie să regândim fundamental rolul familiei şi al şcolii în procesul de educaţie! Nu ne mai permitem, cred eu, doar să manifestăm compasiune pentru copiii noştri care cad victime variatelor abuzuri, ci trebuie să acţionăm mult mai hotărât pentru ca acestea să nu se mai petreacă sau cel puţin să fie substanţial diminuate. Cred sincer că avem nu doar obligaţia, ci şi capacitatea de a ne proteja copiii, fiindcă protejându-i pe ei, protejăm însuşi viitorul acestei lumi. Şi mai vreau să cred că, nu peste mulţi ani, această tristă comemorare a zilei de 4 Iunie va rămâne doar o neplăcută amintire, nemaifiind nevoie să ne-o amintim în fiecare an!“, a precizat deputatul.

Angel Tîlvăr a arătat că la 30 de ani de la prima comemorare a acestei zile triste, se poate observa că soarta copiilor lumii nu s-a îmbunătăţit substanţial. Ba din contră, susţine parlamentarul vrâncean, continuăm să înregistrăm victime inocente ale conflictelor armate, ale malnutriţiei, aflăm zilnic despre soarta vitregă a copiilor bătuţi, exploataţi sexual, folosiţi la cerşit sau forţaţi să presteze munci care depăşesc cu mult capacităţile lor fizice. Deputatul Tâlvăr a susţinut că nici în România lucrurile nu stau mai bine arătând că presa abundă în relatarea unor astfel de cazuri. „De cele mai multe ori, însă

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 8 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 13 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 10 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 11 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 11 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 13 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 12 ore
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 8 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 12 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 11 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°