Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O generaţie

Publicat in Dilema Veche, vineri 3 decembrie 2004 ·

Ştiu un grup de oameni veseli şi care niciodată, chiar şi înainte de 1989, nu şi-au refuzat nimic din micile plăceri ale vieţii. Jucau bridge sau poker, făceau petreceri, ascultau muzică decadentă şi înjurau regimul comunist. Deşi inteligenţi, nu se omorau cu munca, nici în facultate, nici după aceea. Sabotau tot ceea ce se putea, păcăleau statul ori de cîte ori li se ivea ocazia, în ideea unei revanşe pentru toate constrîngerile şi mizeriile la care erau supuşi. După revoluţie (la care cîţiva dintre ei au participat) au fost bineînţeles în Piaţa Universităţii. Au mers zile în şir la manifestaţie, de unde plecau să bea cîte o bere şi să înjure între ei... noul regim. Indignaţi şi optimişti, sperau că se mai poate schimba ceva, că sînt lucruri care depind şi de ei. Au continuat să saboteze orele de serviciu la stat, chiar dacă fiecare se pregătea profesional cît de bine putea. Au continuat să se întîlnească şi să joace bridge. Cîţiva au plecat din ţară, total dezamăgiţi. Au ţinut însă legătura cu ceilalţi, continuînd să se intereseze de situaţia de acasă. Veneau din cînd în cînd înapoi şi se întîlneau, tot la cîte o bere, cu cei rămaşi. Le povesteau despre Occident şi despre sistemul de viaţă şi de lucru de acolo. Cei de acasă observau la ei unele schimbări:

erau mai preocupaţi de serviciu şi de integrarea într-un sistem. Prea preocupaţi. Cei rămaşi începuseră, la rîndu-le, să aibă cîte două sau chiar trei servicii, dar îşi păstrau încă destulă libertate. Nu mai înjurau regimul fiindcă între timp se schimbase, dar constatau că multe lucruri prost croite rămîn neschimbate. Cu timpul, întîlnirile dintre ei s-au rărit. Au început să lucreze la companii internaţionale, în sisteme de tip occidental, dar pe bani româneşti. Tot mai sufocaţi de treburi şi responsabilităţi, s-au angajat într-o luptă de uzură pentru a face faţă. Nu mai joacă bridge, nu mai au timp s

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum o ora
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum o ora
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 3 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Starea de sănătate a lui Florin Piersic este uşor îmbunătăţită

Radio Mures acum 4 ore
Starea de sănătate a lui Florin Piersic este uşor îmbunătăţită, cu o evoluţie lent favorabilă, a anunţat Spitalul Foişor. La această unitate, actorul a avut joi o operaţie de extragere a protezei la genunchi, care îi întreţinea o infecţie în organis

O femeie a decedat şi alta fost grav rănită, după ce s-au izbit cu mașina de un arbore de pe marginea drumului

Ziare.com acum 2 ore
O femeie a decedat şi alta fost grav rănită în urma unui accident produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DJ 243, în comuna Perieni, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui. La locul producerii accide

UPDATE - Maşină lovită de tren între Voila şi Făgăraş / O persoană aflată în autoturism a decedat / Traficul feroviar este perturbat / Circulaţia a fost redeschisă la 11.08- FOTO

News.ro acum o ora
O maşină a fost lovită de tren sâmbătă dimineaţă, între Voila şi Făgăraş, la o trecere la nivel cu calea ferată, o persoană aflată în autoturism decedând, iar altele fiind rănite, conform CFR SA, care precizează că personalul şi pasagerii trenului n

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 4 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum 2 ore
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum 3 ore
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°