•"Ne-am saturat de promisiuni" au scandat ieri aproximativ 100 de asistente de la Spitalul de Neurochirurgie si de la Spitalul de Copii, nemultumite de faptul ca nu li s-a acordat cel de-al 13-lea salariu, asta dupa ce, dupa cum sustin sindicalistii, fusesera anuntati ca vor primi banii •Neintelegerile dintre contabila si personalul medical au dus la izbucnirea, ieri, a unui protest spontan
Ieri, dis-de-dimineata, asistentele de la Spitalul de Neurochirurgie au fost instiintate ca vor incasa un avans din cel de al 13- lea salariu. Dupa aproximativ o jumatate de ora, din cele relatate de catre asistentele de la acest spital, au fost instiintate ca nu vor mai primi nici un ban. "De la prima ora am fost anuntati ca au fost facute statele de plata pentru a ne fi acordata o parte din cel de-al 13-lea salariu. Ba, mai mult, intr-o discutie la care am asistat, intre sefa Biroului financiar-contabil de la CJAS si contabila spitalului nostru, Maria Olaru, ni s-au promis 1,4 miliarde de lei, bani care ar fi acoperit cheltuielile cu salariile si o parte din avansul celui de-al 13-lea salariu. Dupa numai jumatate de ora, am fost instiintati ca nu vom mai primi nici un ban, de aceea am hotarat sa recurgem la aceasta masura de protest", ne-a declarat Iulian Cozianu, lider de sindicat la Spitalul de Neurochirurgie.
In jurul orei 14.00, mai bine de o suta de cadre medicale medii de la Spitalul de Neurochirurgie si de la Spitalul de Copii au ajuns la Directia de Sanatate Publica din Iasi unde au cerut sa le fie acordate drepturile promise.
"Ne-am saturat de promisiuni!" si "De ce isi bat joc de noi?" au fost lozincile rostite cel mai des de catre protestatari. Dupa ce au asteptat mai bine de o jumatate de ora ca cineva de la Directia de Sanatate Publica sa vina sa le explice care este, de fapt, situatia, protestatarii au patruns cu forta in biroul direc