Elicoptere ale NATO au atacat azi-dimineaţă un post al armatei pakistaneze de la frontiera cu Afganistanul, omorând 20 de militari, între care un ofiţer, într-o zonă tribală din nord-vestul Pakistanului, au anunţat oficiali pakistanezi citaţi de AFP. Anterior, o sursă militară declara că opt militari pakistanezi au fost ucişi în acest atac.
Oficiali responsabili cu securitatea în regiunea tribală Mohmand, în apropiere de frontiera afgană, precum şi un oficial militar din Peshawar au precizat că un comandant a fost ucis în timpul atacului, comis în cursul dimineţii de elicoptere ale forţei internaţionale a NATO în Afganistan (ISAF). Atacul a avut loc la postul din Sala, în districtul Baizai. Un purtător de cuvân al ISAF de la Kabul a confirmat că "un incident a avut loc", fără a oferi, însă, mai multe detalii.
Transporturi blocate
În urma acestui atac, Islamabadul, un aliat al Statelor Unite în regiune, a decis să blocheze transporturile de provizii pentru forţa NATO din Afganistan care tranzitează teritoriul său. "Am oprit aprovizionarea NATO la ordinul Guvernului federal" de la Islamabad, a declarat Mutahir Hussain, un oficial de rang înalt din regiunea tribală din nordul Pakistanului, unde se află trecătoarea Khyber, principala cale de acces a camioanelor ce alimentează ISAF în special cu carburant.
Zonele tribale din nord-vest sunt cunoscute ca bastioane ale talibanilor şi principalul "sanctuar" al reţelei al-Qaida din lume.