Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piţurcă, din nou ban al Craiovei!

Publicat in Jurnalul, joi 26 august 2010 ·

După 15 ani, Victor Piţurcă s-a întors la Craiova. Patru zile de negocieri, care au culminat miercuri spre joi cu o noapte întreagă de discuţii, plus încă o întâlnire ieri, la orele prânzului, i-au trebuit lui Adrian Mititelu ca să-l convingă pe fostul selecţioner să-i accepte oferta. Cum acesta şi-a dat acordul în jurul prânzului, avocaţii celor doi au întocmit contractul, care a fost semnat ieri după-amiază, pe o perioadă de trei ani. "Piţurcă este noul antrenor al Craiovei! Se va prezenta la antrenament din această seară (n.r. - ieri) şi îşi va stabili singur staff-ul cu care va lucra, urmând ca preşedinte să fie Silvian Cristescu. Din echipa sa vor mai face parte Eugen Neagoe, Gabi Boldici, Florin Marin, Ovidiu Costeşin şi alţii. Nu trebuie să ne aşteptăm la miracole. Dar la norocul care îl caracterizează şi la priceperea de care a dat dovadă de atâtea ori, Piţurcă va face din nou performanţă la Craiova. Ce obiectiv să-i mai impun eu? De acum începe o nouă eră la Craiova", a declarat ieri Adrian Mititelu. Neoficial, obiectivul lui Victor Piţurcă este în primul an crearea unei echipe competitive, cu care să poată ataca titlul de campioană în cel de-al doilea sezon. Deocamdată nu se ştie dacă antrenorul va sta pe banca oltenilor la meciul pe care aceştia îl vor susţine mâine seară pe "Ion Oblemenco" împotriva Sportului Studenţesc, de la ora 19:00. Cel mai probabil, Eugen Neagoe se va afla la marginea terenului, mai ales că acesta a pregătit Craiova şi în urmă cu un an.

Dănănae vrea cadou de trei puncte

Internaţionalul Ovidiu Dănănae a împlinit ieri 25 de ani, acesta mărturisind că se gândeşte doar la un succes contra Sportului. "Voi săr-bători cu familia şi prietenii, însă petrec cu mintea la meciul cu Sportul, pentru că echipa merge prost şi avem nevoie urgentă de o victorie contra bucureştenilor. Sper să nu mai avem parte de ghinioanel

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 49 minute
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

Rodeanu: PNL fără mască - înjurături şi bătaie în Parlament / Florin Roman spune că a fost agresat de Dan Vîlceanu

Mediafax acum 28 minute
În urmă cu puţin timp, România a văzut cum doi foşti miniştri ai PNL îşi rezolvă diferendele cu metode de cartier, învăţate în spatele blocurilor, scrie pe Facebook vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Boigdan Rodeanu. El spu

Românii vor intra în Turcia doar cu buletinul. Decizia a fost semnată de preşedintele Recep Erdogan

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat un decret care le permite cetăţenilor români să călătorească în Turcia folosind doar cartea de identitate. Decretul intră în vigoare în jurul datei de 1 iunie şi permite şederi de până la 90 de zile în

O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe

Mediafax acum 2 ore
O persoană a murit după ce avionul care zbura de la Londra către Singapore s-a confruntat cu turbulenţe. Zeci de persoane sunt rănite. Avionul a fost deviat către alt aeroport.

Primul scaner cu raze X pentru combaterea activităţilor ilicite, inaugurat la Galaţi-Giurgiuleşti

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, instalarea primului scaner în Biroul vamal Giurgiuleşti, destinat autovehiculelor, reprezintă doar o parte din efortul Ministerului de Finanţe şi al Autorităţii Vamale Române de a moderniza infrast

Asma al-Assad, soţia preşedintelui sirian, suferă de o leucemie, după ce s-a vindecat de cancer la sân

News.ro acum 54 minute
Soţia preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Asma, în vârstă de 48 de ani, care s-a vindecat după un cancer la sân, suferă de o leucemie şi va urma un tratament, anunţă marţi într-un comunicat preşedinţia siriană, relatează AFP. ”După ce a prezentat

Adrian Vasile nu mai este antrenorul echipei CSM București

HotNews acum o ora
CSM București a anunțat pe site-ul său oficial despărțirea de antrenorul Adrian Vasile. Campioana României la handbal feminin a ratat prezența în Final4-ul EHF Champions League după ce a fost eliminată de Metz. Adrian VasileFoto: CTK / Alamy / Alamy

Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare/ Întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu

News.ro acum 4 ore
Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare, iar timp de două zile vor fi organizate evenimente dedicate comunităţii timişorene sub genericul „UVT pentru comunitate, pentru Timişoara!”. Va avea loc o întâlnire cultural

Delegația României pentru Jocurile Olimpice de la Paris are un nou membru

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mihai Chiruță (25 de ani), a obținut calificarea la Paris 2024, după ce s-a impus marți în finala probei de schif simplu din cadrul Regatei de la Lucerna. România va fi reprezentată în capitala Franței de 45 de canotori, totalul tricolorilor” ajungâ

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum 5 ore
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Vremea

București
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/27°
Iasi
acum

28°
mar.

11°/28°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

28°
mar.

14°/28°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°