Dacă în trecut fiecare comunitate de evrei din ţară număra mii de persoane, acum numărul lor a ajuns la câteva sute.

Aşa s-a întâmplat şi în Arad. Cu toate acestea cei care au rămas se implică în diverse activităţi.

În vechime, prin „Regiunea Aradului” se înţelegea teritoriul situat la nordul râului Mureş, între actuala frontieră vestică a României până la Zam şi bazinul Crişului Alb până la Hălmagiu. Există indicii că deja în Evul Mediu evreii au desfăşurat în această zonă comerţ cu sare şi alte produse, folosind transportul pe Mureş. Mai precise sunt informaţiile despre prezenţa evreilor la Ineu şi mai ales la Lipova, începând din perioada pătrunderii turceşti (sec. XVI-XVII).

Pentru oraşul şi regiunea Arad, secolul XVII coincide cu sfârşitul ocupaţiei turceşti (1551-1689) şi preluarea administraţiei de către autorităţile imperiale ale Austriei. Imperiul Habsburgic se extinde şi în sudul Mureşului. Banatul se află însă în continuare câţiva ani sub control turcesc, aşa încât Mureşul (de la Lipova până la Arad) reprezintă de fapt administrativ, dar mai ales financiar şi spiritual, artera de comunicaţie dintre două lumi total diferite ca dezvoltare şi nivel de civilizaţie.

În această zonă de tranzit evreii, neaparţinând nici unei puteri, dar înglobaţi în ambele sfere de influenţă, au fost sortiţi în mod necesar de a fi mijlocitorii. Emanciparea lor, existenţa comunităţii mozaice şi a aşezămintelor social-culturale se datorează în mare măsură factorilor condiţionaţi de situaţia amintită.

Evreii erau consideraţi doar toleraţi

Oraşele aflate în răsăritul şi sud-estul imperiului (cum e şi cazul Aradului) ieşiseră din războaie într-o stare jalnică, fără autonomie proprie, fiind în general subordonate domeniilor împărăteşti.

În interiorul oraşelor existau bariere foarte stricte între nobilime, meseriaşii incluşi obligatoriu în bresl